Lucrările la ultimii 12 kilometri din drumul expres Craiova-Pitești merg într-un ritm excelent și au depășit deja procentul de 92%. Iar reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au fost pe secțiunea din Argeș a drumului expres.

Ultima secțiune a drumului expres Craiova-Pitești rămasă de construit, între nodurile Albota (DN65A) și Oarja-Catanele (Autostrada A1), are șanse foarte mari să fie inaugurată la începutul lunii iunie. Cei de la UMB au avansat foarte bine în sezonul rece și forfota de pe șantier ne arată că vor să scape cât mai repede de acest ciot ca să-și mute echipele pe alte șantiere, probabil pe Autostrada A7. Punctul critic a rămas nodul cu Autostrada A1, acolo unde i-am surprins miercuri lucrând susținut inclusiv la devierea traficului de pe A1 necesară execuției pilei centrale a pasajului DEx12 peste A1. Probabil că până de Paște devierea va fi făcută și, din acel moment, estimăm deschiderea în două luni de zile. Posibil cu vreo două săptămâni mai devreme, în funcție de cât de tare va accelera constructorul”, spun reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, care adaugă că tot în iunie va fi gata și centura de sud a Capitalei.

Cu alte cuvinte, sunt șanse foarte bune ca la începutul lunii iunie 2025 să mergem cap-coadă de la Craiova la Constanța doar pe drum expres veritabil și autostradă.

 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.