- Wednesday, 26 February 2025
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1385

Încă o parte din petrochimia fostei platforme Arpechim Pitești a fost vândută, după cum au confirmat pentru FinanciarPress.ro, în urma unei adrese oficiale, lichidatorii RomInsolv și BDO Business. Este vorba despre Pachetul de bunuri „ZONA REZERVOARE 2”, compus în principal din: Terenuri și clădirile, Construcții speciale, Bunuri mobile, constând in principal în echipamente tehnologie și obiecte de inventar și Cota de 39.68% din Pachetul „SRA 2”. Prețul de pornire al licitației aprobat de creditori a fost de 3 milioane de euro plus TVA. Iar pachetul, scos la licitație la finalul lunii ianuarie, a fost adjudecat pentru o sumă mult mai mare, după cum ne-au confirmat reprezentanții RomInsolv.
”Pachetul Parc Rezervoare 2 a fost adjudecat în cadrul licitației pentru o sumă semnificativ mai mare. Procedura de valorificare este încă departe de a se fi finalizat. Cu acordul adjudecatarului vom cumunica suma după finalizarea valorificării”, au precizat pentru FinanciarPress.ro reprezentanții RomInsolv.
În septembrie 2024, alte patru pachete de active de pe platforma industrială de la Bradu au fost vândute la licitație. Lichidatorii nu au comunicat prețul de adjudecare și nici compania ce a achizționat cele patru pachete. Prețul de pornire pentru cele patru pachete s-a ridicat 11,7 milioane euro fără TVA
Cumpărată în 2009 de către Oltchim (aflată în faliment de șase ani) pentru suma de 13 milioane de euro, partea de petrochimie a fostei platforme Arpechim Pitești a fost scoasă la licitație de la începutul lui 2023 de către lichidatorii RomInsolv și BDO Business. Numai că la niciuna dintre cele primele șapte licitații organizate nu a fost vreun cumpărător. Ulterior, petrochimia a început să fie scoasă la licitație pe bucăți.
Popular Articles
- Most read
Publicitate





