- Tuesday, 25 February 2025
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 447
Săptămâna viitoare, România va marca un moment istoric în infrastructura rutieră, odată cu străpungerea completă a Dealului Momâia, unde se află primul tunel forat de autostradă.
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat că lucrările la galeria „Daniela” (sensul Sibiu – Pitești) sunt aproape finalizate, cu 1.333 metri forați din totalul de 1.350 metri.
În doar câteva zile, excavarea va fi completă.
În același timp, galeria „Alina” (sensul Pitești – Sibiu) a ajuns la 1.120 metri excavați din 1.342 metri, urmând să fie străpunsă în aprilie 2025.
Construcția acestei porțiuni de autostradă, parte a A1 Sibiu – Pitești, înregistrează un progres fizic de 62%, peste estimările inițiale. Contractul de execuție, semnat în 2021, prevede finalizarea lucrărilor până în 2027.
Pe lângă tuneluri, secțiunea include:
12 structuri deja în construcție
13 din 16 podețe finalizate
1,4 milioane mc excavați din totalul planificat de 1,7 milioane mc
Compania PORR Construct SRL a mobilizat 600 de muncitori și 190 de utilaje pentru a menține ritmul lucrărilor, chiar și în condiții de iarnă.
Dacă lucrările continuă conform planului, secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș ar putea fi deschisă circulației în primăvara anului 2026, înainte de termenul oficial.
Popular Articles
- Most read
Publicitate




