- Tuesday, 21 January 2025
- Written by Andreea Vlad
- Hits: 646
Activitatea economică din județul Argeș ce are legătură directă cu serviciile sanitare veterinare este într-o continuă efervescență și expansiune, anunță Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a instituției.
Fie că vorbim de fermieri, de unități pentru procesarea și comercializarea produselor alimentare sau de activități privind animalele de companie, toate acestea au cunoscut în județul Argeș o dezvoltare continuă, organică, la care DSVSA Argeș a contribuit prin serviciile sanitare veterinare de înaltă calitate, certificate de înalte organisme internaționale prin numeroasele audituri realizate în județul Argeș.
Amintim faptul că în ultimii doi ani, activitatea DSVSA Argeș a fost auditată de mai multe organisme internaționale, iar rezultatele bune constatate în urma acestor verificări au condus la câștigarea unei încrederi și mai mari a partenerilor din Spațiul Economic European, dar și din țări terțe.
Așa se face că din județul Argeș, în anul 2024, au fost comercializate către societăți din state UE sau non-UE peste 75 de mii de animale după cum urmează:
- 40.000 ovine:
- 30.244 câini și pisici;
- 5177 bovine.
„Eforturile noastre nu ar fi dat roade fără seriozitatea și responsabilitatea agențiilor economici din județ, care mă bucur că au înțeles că tot ceea ce le cerem, mai ales cu privire la condițiile de biosecuritate ale fermelor, sunt, de altfel, în folosul dumnealor pentru a evita focarele de boală.
De asemenea, dacă la auditurile internaționale care au fost realizate la noi în județ s-ar fi constatat nereguli, atunci și exporturile de animale sau de produse alimentare se îngreunau sau chiar se stopau”, a declarat directorul DSVSA Argeș, Sorin Sorescu.
#Semne bune și anul 2025 are
În comunicatul postat pe pagina de Facebook a DSVSA Argeș, reprezentanții instituției se referă și la un proiect ce, în cazul în care se va concretiza, exporturile de animale, dar și de produse de origine animală, vor crește și mai mult la noi în județ.
„Totodată, amintim că din cauza pestei porcine africane exporturile din România de porci si produse din carne de porc au fost stopate de la izbucnirea acestui virus în țara noastră, însă după cum am anunțat în comunicările trecute, am făcut demersuri ca din județul Argeș să se poată relua exporturile de porci și produse din carne de porc, dat fiind faptul că în județ nostru nu s-a mai înregistrat vreun caz de pestă porcină africană de peste un an și jumătate.
În momentul de față așteptăm răspunsul Comisiei Europene, în urma memorandumului depus cu privire la acest proiect”, se mai arată în comunicatul DSVSA Argeș.
Popular Articles
- Most read
Publicitate