- Monday, 02 September 2024
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 255
Începute în toamna lui 2021, lucrările la tronsonul 4 al drumului expres Craiova-Pitești (Oarja-Colonești), tronson situat în mare parte pe teritoriul Argeșului, au ajuns la un procent de 65%, înregistrând un avans de 6% comparativ cu luna iulie. Iar acest tronson este pe locul trei în ceea ce privește progresul proiectelor de infrastructură din țara noastră, conform unei analize a Ministerului Transporturilor.
Pe primul loc este ca progres drumul expres Turda – Tureni, cu un progres de peste 11% față de luna iulie, urmat de lotul 2 Mizil – Pietroasele al A7 Ploiești – Buzău, cu un avans de 10,5%.
Contractul pentru cei 31,82 kilometri ai tronsonului Oarja-Colonești a fost semnat cu UMB pe 17 august 2021, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 15 noiembrie 2021. Valoarea contractului este de 617 milioane lei, iar lucrările trebuie finalizate până în 2025 cel târziu.
Popular Articles
- Most read
Publicitate