- Thursday, 10 March 2022
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1007
Cel mai important actor de pe piața carburanților din România, OMV Petrom, a majorat joi noapte prețurile, atât la benzina standard, cât și la motorina standard, la 7,99 lei/l la toate stațiile sale, reprezentând o creștere medie de aproximativ 30-45 de bani/l față de prețul de miercuri. Comparativ, la MOL, prețurile se situează, cel puțin în cazul motorinei, la peste 9 lei/l, iar la celelalte companii, printre care Rompetrol, Lukoil sau Soccar, între aproximativ 7,6 și 7,8 lei/l. O informație lansată pe rețelele de socializare, cum că prețul carburanților va atinge în noaptea de miercuri spre joi pragul de 10 lei pe litru, iar în curând doar armata va putea alimenta, i-a determinat pe zeci de șoferi din mai multe orașe ale României să ia cu asalt benzinăriile. Panicați că vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunare pentru fiecare plin, mulți au venit cu butoaie, canistre, damigene și chiar cu tomberoane pentru a lua benzină și "la pachet". Joi dimineață, însă, aceștia au avut o surpriză, prețurile mărindu-se la unii comercianți, este adevărat, însă doar cu 10 bani/l la majoritatea stațiilor și cu 30-45 de bani/l la OMV Petrom. Singura excepție este MOL, care oricum opera cele mai scumpe benzinării, unde prețurile au sărit de 9 lei/l.
Popular Articles
- Most read
Publicitate