Drumuri și trotuare în modernizare la Bascov. Primarul Gheorghe Stancu anunță lucrări pe mai mulți kilometri

Drumuri și trotuare în modernizare la Bascov. Primarul Gheorghe Stancu anunță lucrări pe mai mulți kilometri

Comuna Bascov se află în plin proces de modernizare a infrastructurii rutiere, cu lucrări pe drumurile comunale și pe două artere naționale care traversează localitatea. Primarul Gheorghe Stancu a anunțat că în comună sunt deschise opt șantiere, printre proiectele importante numărându-se reabilitarea străzii Schiau și amenajarea trotuarelor pe DN 7 și DN 7C.

Una dintre cele mai complexe intervenții se desfășoară pe strada Schiau, unde sunt modernizați 3,5 kilometri de drum. Lucrările presupun intervenții și în zona pârâului cu același nume, unde au fost necesare operațiuni de supralărgire, gabionare și realizare a unui pereu de beton pentru consolidarea malurilor și extinderea drumului.

Termenul de finalizare este februarie 2027, însă primarul Gheorghe Stancu estimează că proiectul ar putea fi încheiat până la 15 decembrie 2026.

„Lucrările sunt foarte complexe, având în vedere că, în vecinătatea străzii, se află și pârâul Schiau”, a explicat edilul.

Trotuare noi pe DN 7 și DN 7C

Un alt proiect vizează drumul Glâmboc Deal, către Otărești-Foraj. Tronsonul, cu o lungime de 950 de metri, asigură legătura dintre cele două localități.

În ceea ce privește circulația pietonală, administrația locală desfășoară lucrări de amenajare a trotuarelor pe DN 7 Pitești–Râmnicu Vâlcea, pe trei tronsoane, cu o lungime totală de 2,6 kilometri. Potrivit primarului, lucrările sunt avansate, iar finalizarea este estimată într-o lună.

Au început și lucrările pe DN 7C Pitești–Curtea de Argeș, pe partea stângă a drumului, de la sediul primăriei până la limita cu localitatea Merișani. Tronsonul pe care se intervine are o lungime de 3,5 kilometri.

Baza sportivă, realizată în proporție de 72%

Pe lista investițiilor se află și modernizarea bazei sportive din Bascov, finanțată prin Compania Națională de Investiții. Lucrările au fost reluate și au ajuns la un stadiu de realizare de 72%.

Baza sportivă va avea 1.860 de locuri, tribune și nocturnă. În perioada 12–13 octombrie erau așteptate materialele și scaunele pentru tribune, în timp ce structura acestora era supusă operațiunilor de ignifugare, la solicitarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.

Primarul Gheorghe Stancu a precizat că, în prezent, sunt deschise opt șantiere în comuna Bascov, investițiile vizând atât modernizarea infrastructurii sportive, cât și reabilitarea drumurilor și amenajarea trotuarelor pietonale.

Articole recente

Primarul Aurel Costache, în fruntea unei delegații a orașului Mioveni la ”Topul Firmelor Argeșene”

Reprezentanții Primăriei Mioveni și ai societăților Servicii Edilitare pentru...

Noi decizii privind traficul din Pitești

Comisia de circulație a analizat 36 de solicitări privind...

Atenție! Se execută trageri în poligonul temporar din Mioveni

Atenție! Se execută trageri în poligonul temporar din Mioveni Primăria...

Categorii de interes