Din februarie și până la final de 2027, prima zi de medical va fi suportată din buzunarul asiguratului

Printr-o ordonanță adoptată de Guvern pe 30 decembrie, a fost luată o măsură temporară (pe aproape doi ani) prin care se reduce cu o zi numărul de zile de concediu medical pentru care indemnizația este suportată din bugetul Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), pentru certificatele eliberate între 1 februarie 2026 și 31 decembrie 2027. Măsura este gândită să nu afecteze asigurații în ceea ce privește stagiul și calitatea de asigurat, însă prima zi de medical va fi suportată de asigurat.

„Pentru certificatele de concediu medical eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate prevăzute prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, se calculează și se plătesc prin diminuarea cu o zi”, prevede OUG nr. 91/2025, publicată pe 31 decembrie în Monitorul Oficial, după ce a fost în dezbatere două zile și a fost adoptată de Guvern pe 30. Aceeași ordonanță mai cuprinde și detalierea atribuțiilor caselor de sănătate în verificarea concediilor medicale neconforme (detalii, aici).

OUG 91 stabilește că aceste perioade de diminuare nu vor afecta stagiul de asigurare și calitatea de asigurat. În forma inițial pusă în dezbatere, proiectul nu prevedea suficiente detalii referitor la cine va suporta acea zi de medical, însă în comunicarea făcută după ședința de Guvern în care a fost adoptată se explica faptul că prima zi de medical va fi suportată de angajat/asigurat. 

Ulterior, la publicarea în Monitorul Oficial, ordonanța a fost completată, după cum urmează:

angajatorul suportă indemnizația pentru zilele 2 – 6 de medical, „în cazul indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă, cu excepția indemnizațiilor aferente certificatelor de concediu medical acordate persoanelor asigurate pentru care a fost instituită măsura izolării, potrivit Legii nr. 136/2020”;

FNUASS suportă indemnizația începând cu: 

ziua următoare celor suportate de angajator  și până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia, în cazurile de mai sus;

a 2-a zi în cazul indemnizațiilor care se suportă integral potrivit legii din bugetul FNUASS.

În prezent, FNUASS suportă indemnizațiile după reguli diferite – de exemplu, pentru incapacitate temporară de muncă, angajatorul suportă primele cinci zile și dintr-a șasea zi indemnizația e suportată de FNUASS; pentru alte situații, legea instituie acoperire integrală din prima zi din fondul național (carantină, izolare, maternitate, risc maternal etc.). 

Gândită ca o măsură de economisire de către stat, această diminuare temporară a sumei totale acoperite de FNUASS va necesita norme suplimentare pentru punerea concretă în aplicare, care vor trebui adoptate în 30 de zile de la publicarea ordonanței. 

Articole recente

Trei străzi din Pitești intră în etapa de modernizare: au fost predate amplasamentele pentru începerea lucrărilor!

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere,...

Focul lui Sumedru, la Ștefănești! Primarul Nicolae Velcea îi invită pe localnici să păstreze tradiția

Locuitorii orașului Ștefănești sunt invitați duminică, 25 octombrie, să...

Încă un drum modernizat în Dârmănești. Primăria continuă asfaltările în comună

Administrația locală din Dârmănești continuă programul de modernizare a...

Categorii de interes