DIGI a anunțat trecerea tarifelor la euro pentru internet, TV și telefonie

DIGI a anunțat că își va actualiza structura tarifară pentru serviciile de internet fix, televiziune, telefonie fixă și mobilă, urmând ca prețurile să fie exprimate în euro, dar facturate în lei la cursul BNR din ziua emiterii facturii.

Compania a explicat că modificarea vine în contextul evoluției costurilor operaționale, al inflației și al deprecierii leului în raport cu principalele valute, precizând că ultima actualizare a tarifelor a avut loc în urmă cu mai bine de șapte ani.

Reprezentanții companiei susțin că, în această perioadă, au fost realizate investiții semnificative în rețea, inclusiv extinderea infrastructurii de fibră optică și dezvoltarea serviciilor de internet și mobil la nivel național și internațional.

Începând cu 27 mai 2026, noile tarife vor fi exprimate în euro, iar aplicarea efectivă pentru clienții existenți va intra în vigoare de la 1 iulie 2026, după notificarea acestora, conform prevederilor contractuale.

Articole recente

Mioveni: Testare gratuită pentru sănătatea ficatului, în zona Făget

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) și Institutul Clinic Fundeni, în...

Viituri şi depăşiri ale cotelor de atenţie pe râuri din 18 bazine hidrografice, până sâmbătă la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)...

Pitești: Fără drumuri la ghișee pentru eliberarea certificatelor fiscale

Începând cu data de 07 august a.c. este funcțională...

Noi extinderi ale rețelelor electrice în Mioveni

Primăria orașului Mioveni continuă extinderea rețelelor electrice în zonele...

Categorii de interes