- Monday, 26 August 2019
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 7304
Piteștenii plătesc unul dintre cele mai mari tarife din țară la apă și canal. Deși la un moment dat s-a încercat diminuarea tarifului, conducerea Apă Canal 2000 S.A. a spus că nu se poate, din cauza unui contract de împrumut încheiat în anii anteriori cu BERD, lucru înțeles într-o oarecare măsură.
Însă ce nu putem să înțelegem este cum o societate care prestează servicii de interes public înregistrează profituri uriașe, asta în timp ce serviciile prestate sunt din ce în ce mai precare. Foarte mulți piteșteni se plâng de presiunea apei din conducte, dar mai grav este că se plâng și de calitatea apei, facturată de Apă Canal 2000 la prețuri de lux. Deseori vedem înregistrări pe rețelele de socializare postate de piteșteni cu apă plină de impurități care curge la robinetele acestora, dar pe care Apă Canal o facturează la aceleași tarife. Sigur că nici nu ar avea cum să o factureze altfel, însă pretenția piteștenilor, dacă am putea să-i spunem pretenție, că până la urmă este o cerință normală, este să primească apă de calitate la orice oră, dacă tot o plătește la prețuri de lux.
# Cum cotizează Apă Canal 2000 SA la bugetul de stat cu sume importante ce ar putea fi investite în rețelele de apă ale Piteștiului
Deși pare de noaptea minții, iată că în Pitești se poate orice, fără ca cei responsabili de aceste anomalii să fie trași la răspundere.
Așa cum spuneam, de multe ori apa livrată piteștenilor de Apă Canal 2000 vine plină de impurități din cauza rețelelor care sunt foarte vechi. Totodată, așa cum am observat și anul acesta, Piteștiul se inundă la fiecare ploicică din cauza rețelelor de canalizare care sunt subdimensionate, dar și din cauza numeroaselor guri de canal care sunt colmatate și pe care nu le desfundă nimeni, deși Apă Canal are peste 600 de angajați. Însă pe acești angațați ai Apă Canal îi vedem doar atunci când se inundă orașul, cum încearcă cu un băț să desfunde anumite canale.
Însă toate aceste probleme s-ar putea rezolva dacă s-ar investi în rețele, atât în cele de apă cât și în cele de canalizare. Dar conducerea Apă Canal 2000 SA preferă să facă profituri uriașe pe banii proștilor și să plătească zeci de miliarde de lei vechi la bugetul de stat, în loc să investească în rețele pentru ca piteștenii să beneficieze de servicii de calitate.
Mai exact, în anul 2018, Apă Canal 2000, societate a Consiliului Local Pitești, a înregistrat un profit de peste 100 de miliarde de lei vechi, 10.276.036 lei. Din această sumă, câteva zeci de miliarde s-au dus către bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit și impozit pe dividende, bani ce puteau să rămână în Pitești dacă aceștia erau investiți în rețelele de apă și canalizare.
Iată că motivul lipsei banilor, așa cum suntem noi obișnuiți să auzim, nu se poate invoca în acest caz. Principalul motiv în cazul de față este incompetența sau dezinteresul față de piteșteni.
De precizat este că Apă Canal 2000 înregistrează de mai mulți ani astfel de profituri uriașe, dar, cu toate acestea, conducerea acestei societăți ce aparține Consiliului Local Pitești este aceeași. Deși la un moment dat se vehicula schimbarea directorului Apă Canal 2000, Mihail Marinescu, s-a renunțat la această idee. Dar poate reprezentanții Consiliului Local Pitești sunt mulțumiți de această conducere. Acum rămâne de văzut, anul viitor, la alegeri, dacă și piteștenii sunt mulțumiți de astfel de practici.
Popular Articles
- Most read
Publicitate