- Sunday, 30 June 2019
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 2735
Vedem deseori statistici despre numărul gospodăriilor care au ,,WC-ul în fundul curții”, fără a ne mai gândi că mulți semeni de-ai noștri nu au ieșit nici măcar din era Evului Mediu. Iar când spunem lucrul acesta nu exagerăm cu nimic, cel puțin la nivelul județului Argeș, județ care, deși odată era fruntaș din punct de vedere al dezvoltării, la nivel național, iată că din păcate a stagnat, ba chiar putem spune că acest județ a înregistrat și un regres.
Acest regres s-a înregistrat în urma procesului de reorganizare teritorială, județul fiind aproape desființat, pierzând astfel aproape toate centrele regionale în fața celorlalte județe din regiune, care probabil au avut politicieni ce nu au urmărit doar interesele personale, ci și pe ale comunității de unde proveneau.
Însă, în rândurile ce urmează o să vă prezentăm date care cu adevărat o să vă cutremure, privind numărul de gospodării nebranșate la curent electric, număr care se apropie de cel al gospodăriilor dintr-o comună de dimensiuni medii. Și chiar dacă o să vă pară greu de crezut, aceasta este însă realitatea, că în Mileniul III să găsim în județul Argeș un număr impresionant de gospodării nebranșate la curent electric, unde trăiesc oameni ai căror copii sunt nevoiți să-și facă temele la lumina lumânării.
#Anul Centenarului Marii Uniri, celebrat în beznă
Anul 2018 a fost Anul Centenarului Marii Uniri. În acest an, conducătorii noștri s-au întrecut în a cheltui sume impresionante de bani publici în organizarea de evenimente inutile, multe dintre acestea fiind de tip parastas.
Din păcate însă, în acest an, nu a existat un proiect de țară care cu adevărat să marcheze ,,100 de ani de România”. Ca de exemplu, un proiect în acest sens putea fi ,,Nicio gospodărie fără curent electric”, în care toți factorii de decizie trebuiau să se pună la aceeași masă pentru ca în ziua de azi să nu mai fie nicio gospodărie nebranșată la curent electric (exceptând cele debranșate pentru neplată).
Dăm acest exemplu, având în vedere numărul mare de gospodării nebranșate la curent electric, cel puțin la nivelul județului Argeș, de unde avem date culese de la aproape toate primăriile din județ (exceptând 4 primării care nu au binevoit să trimită răspunsul nici până în ziua de azi.)
Astfel, în baza cifrelor remise de primăriile din Argeș, la solicitările redactorilor Financiarpress.ro, numărul gospodăriilor din județ nebranșate la curent electric este de 832, aproape cât are o comună.
Așadar, iată că în vreme ce mulți vorbesc de canalizări și alte utilități, încă mai avem o populație numeroasă în Argeș care trăiește ca Evul Mediu, fără curent electric.
# Care sunt localitățile cu cele mai multe gospodării în situația aceasta
Dacă cele mai multe comune din Argeș au un număr de până în 10 gospodării nebranșate la curent electric, iată însă că avem și cazuri cu peste 100 de astfel de locuințe.
Surpriza cea mai mare a venit de la o comună care se află la doar câțiva kilometri de Pitești, și anume, de la Călinești care are 142 de gospodării nebranșate la curent electric, conform răspunsului primit de la Primărie (anexat mai jos) pentru care am cerut și clarificări pentru a nu lasă loc de interpretări.
O altă comună argeșeană care se află în pole position privind numărul de gospodării nebranșate la curent electric este Valea Mare Pravăț, din Muscel, care are 147 de astfel de cazuri. Interesant este că această comună este considerată una dezvoltată, având în vedere că dispune și de un buget local generos.
O altă comună argeșeană care are peste 100 de gospodării nebranșate la curent electric este Berevoiești, această localitate fiind cunoscută și ca drept comuna cu sclavi, semn că aici din mai multe puncte de vedere dezvoltarea a rămas cu mult în urmă.
Aici, conform răspunsului primit și anexat mai jos, sunt 137 de gospodării nebranșate la curent electric.
Clasamentul este urmat de comuna Hârtiești, care are 50 de astfel de gospodării, iar de aici mai regăsim doar câteva localități cu peste 10 gospodării nebranșate la curent electric, în rest, majoritatea comunelor argeșene au un număr de până în 10 de astfel de cazuri.
Însă, dacă luăm în considerare că ne aflăm în era tehnologiei, putem spune că și o gospodărie nebranșată la curent reprezintă un caz grav, privind prăpastia dintre civilizații.
# Principalele cauze
Este limpede pentru toată lumea că multe din aceste gospodării sunt populate de oameni de etnie rromă, însă asta nu este o scuză pentru nimeni pentru că în definitiv sunt și ei oameni. Ori, dacă noi îi lăsăm așa, la voia întâmplării, oare acești oameni mai au vreo șansă de a trăi o viață normală. Oricum, generația actuală din rândul acestor oameni care trăiesc în astfel de gospodării nu mai are nicio șansă în a trăi o viață normală, însă ceea ce dorim noi să facem prin acest demers jurnalistic, este de a trage un semnal de alarmă, ca viitoarele generații ale acestor familii să spere la o viață normală.
Ori pentru a rezolva această problemă, trebuie să se pună la aceeași masă toți factorii de decizie în acest sens, de la primar, președinte de Consiliul Județean, parlamentari și cel mai important reprezentanții furnizorului de energie electrică din acea zonă.
Spunem că cel mai important este ca la discuție să participe și reprezentanții furnizorilor de energie electrică pentru că această situație este cauzată în mare parte de condițiile puse de aceștia pentru branșare, lipsa infrastructurii, multe sate fiind neelectrificate, dar și costul foarte mare pentru branșare.
Mai exact, pe lângă faptul că în multe sate nu există rețea electrică, însă acolo unde există, regulile de branșare sunt puțin restrictive pentru acești cetățeni. Dacă la cele mai multe servicii te poți abona doar cu actul de identitate, la serviciile de energie electrică situația se complică puțin pentru că furnizorul îți cere și adeverință de rol. Or romii s-au așezat și ei pe unde au putut și nu au cum să dovedească dreptul de proprietate ceea ce face imposibilă branșarea multor astfel de cetățeni de etnie rromă. Oare de ce la celelalte servicii oamenii se pot abona doar cu buletinul, iar aici nu se poate? Deși lucrurile sunt foarte simple pentru că dacă a plătit, furnizorul poate foarte simplu să-l debranșeze. Dacă mai luăm în calcul și costurile foarte mari atât pentru introducerea rețelei electrice într-o localitate pe care trebuie să o suporte administrația locală, ca pe urmă să o predea cu titlul gratuit furnizorului de energie electrică, se explică de ce avem numărul acesta foarte mare de gospodării nebranșate la curent electric.
Sigur, nici primarii nu trebuie absolviți de vină pentru că un gospodar adevărat, căruia cu adevărat îi pasă de semenii lui, cu siguranță găsește soluții, așa cum o să vă prezentăm zilele următoare un caz din județul Argeș, unde un primar a reușit să introducă rețea electrică într-un sat pe cheltuiala furnizorului.
Însă, dacă nu vom face ceva cu acești oameni, țara noastră va fi trasă în jos, lăsând la o parte că în definitiv sunt și ei oameni și au dreptul la o viață normală.
Iată că astfel se explică de ce rata abandonului școlar este la cote alarmante în România, dar pe politicienii noștri se pare că nu-i interesează să stopeze cauza, ei vorbesc doar de efecte, și asta doar în campaniile electorale.
Popular Articles
- Most read
Publicitate