strada_principal.jpgPiteștiul este împânzit de proiecte imbiliare, un lucru, de altfel, îmbucurător, însă nu în toate situațiile. Multe dintre aceste proiecte sunt controversate, fără să respecte anumite reguli urbanistice și de siguranță, așa cum instanțele de judecată au constat în unele cazuri. Un alt proiect imobiliar din Pitești, care cu siguranță va ajunge pe masa judecătorilor, dar și a procurorilor, se află în zona Lidl (Bere), în Găvana, pe strada Constantin Rădulescu Motru. Mulți dintre locatarii blocurilor de pe această stradă contestă acest proiect imobiliar. Pe lângă faptul că regimul de înălțime al blocurilor care se construiesc în acea zonă depășește cu mult regimul de înălțime al celorlalte blocuri vecine, locuitorii acestei străzi sunt nemulțumiți și de faptul cum este organizat șantierul.

strada2.jpgDe peste un an, de când au început lucrările la acest proiect imobiliar, strada Constantin Rădulescu Motru este mai mereu plină de pământ, astfel vara creându-se un praf insuportabil. Dar poate vă întrebați ce face Primăria Pitești în tot acest timp cu acest dezvoltator imobiliar? Ei bine, în loc să-l sancționeze, Primăria Pitești a anulat două locuri de parcare pentru a-i oferi dezvoltatorului o a doua cale de acces. Cu alte cuvinte, Primăria Pitești i-a făcut cadou dezvoltatorului imobiliar o parte din domeniul public, lucru care cu siguranță va fi cercetat de autoritățile statului.

strada3.jpgÎnsă, revenind la modul de organizare al șantierului, trebuie spus că locuitorii blocurilor de pe această stradă sunt exasperați  de felul cum se lucrează. Mai ales în ultimele zile, de când a început să se sape pentru introducerea rețelei de canalizare la viitorul  ansamblu rezidențial. Se lucrează fără absolut nicio regulă, nici măcar cea a bunului simț, întreaga stradă fiind acoperită de pământ, ca pe uliță!

#Sancțiuni timide ale Poliției Locale

Încă de săptămâna trecută, locuitorii de pe strada Constantin Rădulescu Motru au început să sune la Poliția Locală pentru a semnala modul cum acest dezvoltator imobiliar, care iată că se crede stăpânul domeniului public din Pitești,  a înțeles să organizeze șantierul pentru racordarea ansamblului rezindențial la utilități. Nu zice nimeni că nu trebuia să sape pentru a se racorda la utilități, însă acest lucru trebuie făcut cu o anumită disciplină și respect pentru ceilalți locuitori, așa cum se întâmplă în alte locuri. În urma sesizărilor locuitorilor, Polițiștii Locali s-au deplasat la fața locului de două ori și au aplicat de fiecare dată sancțiuni, impunându-i executantului să curețe strada. Numai că, ce să vedeți? - nici până în ziua de azi strada nu a fost curățată și spălată, semn că dezvoltatorului imobiliar prea puțin i-a păsat de sancțiunile Poliției Locale, care pentru astfel de cazuri aplică amenzi de la 500 la 1000 de lei. O nimica toată pentru o astfel de firmă care își permite să ridice trei blocuri de nouă etaje fiecare.

,,Au fost colegii săptămâna trecută în acel loc și au aplicat două sancțiuni, dar vor reveni. Mâine cred că vom trimite și corpul de control să vedem ce se întâmplă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.