- Tuesday, 23 October 2018
- Written by Lucian Gherguş
- Hits: 5146
În urmă cu aproximativ o lună, liderul consilierilor PSD Pitești, Cristian Gentea, atrăgea atenția colegilor din Consiliul Local cu privire la neregurile care se întâmplă în Apă Canal 2000 SA, societate a Consiliului Local Pitești. După acest semnal de alarmă, Cristian Gentea nu s-a oprit aici, așa cum fac de regulă politicienii, (doar pentru imagine), ci a continuat demersul în demascarea neregulilor din această societate, nereguli care duc la un preț al apei printre cele mai mari din țară.
De altfel, Cristian Gentea în intervenția din Consiliul Local a spus că își dorește scăderea prețului la apă, iar dacă informațiile sale se vor adeveri acest lucru va fi posibil.
Astfel, din păcate, am putea spune, dar și din fericire pentru locuitorii municipiului Pitești, informațiile lui Gentea s-au adeverit și au fost descoperite noi cazuri de furturi de apă. Chiar dacă inițial conducerea Apă Canal i-a sugerat lui Cristian Gentea că este nepriceput, iată că la presiunea acestuia s-au făcut mai multe controale și au fost descoperite numeroase cazuri de furturi de apă, unele, se pare, fiind posibile chiar în complicitate cu angajații Apă Canal 2000.
\"Am primit o informare de la Apă Canal în care mi se spunea că sunt cam nepriceput. Atitudinea s-a schimbat între timp, iar dl director Marinescu i-a trimis în teren pe angajați. Dacă stârpim furtul de apă se poate scădea tariful. Au găsit și hotel-restaurant ,, înțepat” direct în conductă. Nu m-am dus la Apă Canal să spun prostii”, a declarat Gentea în ultima ședință a CL Pitești, care a avut loc săptămâna trecută.
Restaurantul branșat ilegal la rețeaua cu apă, după cum Financiarpress.ro a prezentat în exclusivitate, săptămâna trecută, este restaurantul Motelului Adelin, din Craiovei. Branșarea ilegală a fost făcută la fosta conductă care alimenta Arpechim, care însă trebuia scoasă în momentul în care a fost introdusă o nouă conductă. Astfel, acest furtișag nu se putea face fără complicitatea celor din Apă Canal 2000. Cine va răspunde pentru toate acestea? Rămâne de văzut. Dar, totodată, ne întrebăm de ce inițial conducerea Apă Canal 2000 SA a opus rezistență la initiativa lui Cristian Gentea? Nu știm dacă este vorba de complicitate la furt, dar de neglijență în serviciu sau de management defectuos putem să acuzăm conducerea Apă Canal 2000 SA. De ce oare conducerea Apă Canal nu a intesificat controalele înainte ca Gentea să dea ordin în acest sens, având în vedere că pierderile sunt de aproape 50%?
În intervenția sa, Cristian Gentea a mai spus că vinovații din Apă Canal 2000 trebuie să plătească, ceea ce s-ar putea întâmpla ca sancționarea să se facă de sus în jos, chiar și pentru management defectuos sau pentru neglijență în serviciu, având în vedere că au fost trecute cu vederea aceste pierderi de apă uriașe.
Popular Articles
- Most read
Publicitate