autostrada.jpgCompania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) ar putea anunţa în această vară câştigătorii contractelor pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 1 şi 2 ale Drumului Expres Craiova – Piteşti, potrivit surselor Economica.net. Pentru tronsoanele 3 şi 4, se aşteaptă o decizie din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Constructorii tronsoanelor 1 şi 2 ale primului drum expres din România vor fi anunţaţi vara aceasta, spun surse din cadrul CNAIR, care infirmă zvonurile privind anularea licitaţiilor pentru construcţia şoselei rapide Craiova - Piteşti.

Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova - Piteşti a intrat în etapa de evaluare financiară a ofertelor, după ce pe 28 februarie s-a încheiat etapa de evaluare tehnică, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

În cadrul acestei licitaţii, Construcţii Erbaşu a depus contestaţie după ce oferta sa a fost descalificată în faza de evaluare tehnică. Pe 9 mai, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) i-a admis contestaţia şi a obligat autoritatea contractantă să reevalueze oferta constructorului român.

Contactat de către Economica.net, Cristian Erbaşu, proprietarul Construcţii Erbaşu, a explicat că singura consecinţă a deciziei CNSC este că licitaţia poate continua şi cu evaluarea ofertei firmei sale şi în niciun caz nu se anulează.

Şi în cazul tronsonului 2 al Drumului Expres, care a fost împărţit în două loturi, licitaţia a ajuns în etapa de evaluare financiară, după ce pe 27 aprilie s-a încheiat etapa de evaluare tehnică a ofertelor. Termenul estimat pentru finalizarea evaluării financiare este 23 iulie 2018.

Licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 sunt blocate deocamdată în instanţă. Pentru continuarea lor, CNAIR aşteaptă o decizie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care ar putea veni tot în această vară.

Licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia celor patru tronsoane ale drumului expres Craiova – Piteşti au fost lansate pe 8 iulie 2017. Valoarea estimată a contractelor este:
- tronson 1: 479,80 milioane de lei
- tronson 2: 671,38 milioane de lei (lot1) şi 804,96 milioane de lei (lot2)
- tronson 3: 904,18 milioane de lei
- tronson 4: 909,66 milioane de lei

Întregul proiect al drumului expres, cu o lungime de 121 km, are o valoare de aproximativ 820 milioane euro. Proiectarea celor 4 tronsoane urmează să dureze 12 luni, iar execuția 24 luni.

Primul tronson al drumului expres Craiova – Pitești, va avea o lungime de 17 km și ar urma să fie construit între varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova și limita județului Dolj. Acest prim tronson va traversa teritoriile administrative ale localităților Craiova, Ghercești, Pielești și Robânești.

Cel de-al doilea tronson, format din două Loturi, va avea o lungime de 39,85 de km și urmează să fie construit între limita judeţelor Dolj şi Olt şi limita judeţelor Olt şi Argeş. Cel de al doilea Tronson va traversa teritoriile localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Slatina şi Valea Mare.

Tronsonul 3 cu o lungime de 31,75 km va fi construit între km 57+550 și km 89+300 și va fi cuprins între intersecția cu DN 65, în apropierea municipiului Slatina și limita dintre județele Olt și Argeș, Tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Pitești va tranzita teritoriile localităților Valea Mare, Priseaca, Scornicesti, Optași, Tatulești, Colonești.

Tronsonul 4 are o lungime de 31,81 km, va fi construit între limita administrativă dintre județele Olt și Argeș și intersectia cu autostrada 1 București - Pitești și va tranzita teritoriile localităților Lunca Corbului, Albota, Costești, Bradu, Suseni, Oarja.

Pe cei 121 km ai drumului expres Craiova – Pitești se va putea circula cu o viteză de 130 de km la oră. Acest drum va avea 4 benzi de circulație ( 2 benzi pe sens) şi va beneficia de toate elementele de siguranță specifice unei autostrăzi. Principalul element care va face diferența între drumul expres Craiova-Piteşti și o autostradă este banda de urgență de 1,5 m.

Obiectivul a putut fi atins prin decizia de a promova proiectul în baza documentației tehnice existente, care a îndeplinit exigențele necesare demarării procedurii de licitație . Ca atare, proiectul va putea beneficia de finanțare nerambursabilă în acest exercitiu financiar (POIM 2014-2020). Soluția actuală va scurta perioada de realizare a investitiei cu circa 3-4 ani, potrivit CNAIR.

Acest drum expres, cerut de către producătorul auto american Ford, va contribui la dezvoltarea economică a zonei de S-V a României.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.