bugetari.pngNumărul bugetarilor l-a depăşit pe cel al angajaţilor în mediul privat, majorările salariale fiind "de vină". Astfel, salariile din administraţie, apărare, sănătate şi învăţământ au crescut de două ori mai repede în România decât salariile plătite tuturor angajaţilor din ţară. Ca pondere în totalul masei salariale, ele sunt cu doar câteva puncte procentuale sub nivelul celor din statele din nordul Europei, recunoscute pentru calitatea serviciilor pe care le prestează societăţii angajaţii din sectorul public. Cheltuielile salariale ale statului român cu angajaţii din administraţie, sănătate, apărare, educaţie şi servicii sociale au crescut cu peste 30%, dublu faţă de creşterea salariilor la nivelul întregii economii româneşti, în doar un an, şi asta fără a lua în calcul creşterile salariale de la sfârşitul anului trecut şi pe cele de la începutul acestui an. De exemplu, de la 1 martie, salariile angajaţilor din învăţământ au crescut cu 20%, iar în sistemul de sănătate creşterile au fost cuprinse între 70% şi 170%. Institutul Naţional de Statistică a publicat şi datele referitoare la creşterea costului cu forţa de muncă din ultimul trimestru al anului trecut. Astfel, în administraţia publică creşterea costului angajatorului (exclusiv statul, adică), a fost de 27,58%, în sănătate şi asistenţă socială creşterea a fost de 18,56%, iar în educaţie de 16,8%. În aceste domenii, statul nu este angajatorul exclusiv, dar este dominant: potrivit unor date Hotnews.ro, ponderea sectorului privat în învăţământ este de circa 3%, iar în sănătate de circa 10%.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.