cl_pitesti.JPGPiteșteanul Marin Mateescu încearcă de doi ani de zile să obțină de la Primăria Pitești un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea unui bloc cu trei etaje, cu spații comerciale la parter, pe un teren de pe strada Armand Călinescu. Pentru că în ședința din ianuarie consilierii locali piteșteni au respins PUD-ul, Mateescu a formulat acum o plângere împotriva acestei hotărâri. Argumentul  respingerii a fost aglomerarea zonei în care se dorea construcția clădirii. Plângerea a fost prezentată în Consiliul Local, dar, se pare, a fost depusă și la Parchet, unde au fost chemați mai mulți consilieri locali. "Mai mulți colegi au fost chemați la organele penale pentru a da declarații. Dar noi ce am făcut, a fost vorba doar de o chestiune de oportunitate (n.r. a construcției)", a declarat consilierul local Dănuț Dinu. De fapt, în plângerea sa, Mateescu solicită revocarea hotărârii CL Pitești din ianuarie și emiterea alteia noi, de aprobare a PUD. Acesta susține că hotărârea de respingere a PUD-ului a fost "nelegală și netemeinică",  având toate avizele necesare pentru construcție. În plus, răspunsul cu privire la respectivul PUD a venit foarte târziu, după ce anul trecut situația a mai fost discutată în Consiliul Local, o parte dintre aleșii locali fiind chiar la fața locului, la invitația primarului, pentru a decide dacă investiția este sau nu oportună în zonă. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.