- Tuesday, 27 February 2018
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 1888
Elevii din învăţământul obligatoriu se vor putea bucura de o reducere mai mare a costurilor legate de transportul local, potrivit unui proiect de act normativ ce a primit votul decisiv al Senatului şi care poate ajunge în curând pe masa preşedintelui României pentru promulgare. Potrivit propunerii legislative, elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat vor beneficia de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun pe tot parcursul anului calendaristic. Practic, după adoptarea propunerii legislative, dacă autorităţile locale permit aplicarea unei reduceri mai mari, elevii din regiune vor plăti mai puţin pentru transportul local. Forma actuală a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 stabileşte că limita de reducere a tarifului pentru transportul în comun local este de 50%. De asemenea, potrivit textului proiectului de lege, "elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice". După adoptarea acestor măsuri, autorităţile administrative locale vor putea stabili, în funcţie de posibilităţile bugetului local, facilităţi suplimentare faţă de limita de minimum 50% prevăzută în propunere.
Popular Articles
- Most read