Sâmbătă 8 mai, între orele 8-16, se fac lucrări de reparaţii pe podul de peste râul Argeş, pe banda întâi a direcţiei de mers dinspre Piteşti spre Ştefăneşti. Toate bune şi frumoase, mai ales că podul respectiv este unul extrem de tranzitat.  Numai că Primăria Piteşti a anunţat în al 12-lea ceas, adică vineri 7 mai la ora 21, faptul că urmează să se facă lucrări de reparaţii, deşi este vorba de reparaţii într-o zonă pe unde trec zilnic mii de maşini. Normal ar fi fost ca o astfel de lucrare să fie anunţată cel puţin de joi 6 mai în mass-media pentru a îi atenţiona din timp pe şoferii numeroşi care trec pe pod. Degeaba. Primăria Piteşti a avut reacţie întârziată. Varianta cea mai bună ar fi fost ca lucrările să se facă noapte, aşa cum se procedează în alte oraşe importante din România. Însă Primăria Piteşti nu este în stare să le impună constructorilor să lucreze noaptea, dar e în stare să atribuie contracte grele pentru lucrări superficiale. Revenind la reacţia întârziată a Primăriei Piteşti privind anunţul reparaţiilor la podul de peste râul Argeş, urmarea este una revoltătoare: de la opt dimineaţa, de pe Calea Bucureşti şi până dincolo de podul de peste râul Argeş sunt cozi de maşini pe kilometri întregi, şoferii claxonează nervoşi pe bună dreptate, însă… degeaba. Aşa cum şi-a bătut joc şi atunci când a încredinţat, pe bani europeni, lucrările de reabilitare a podului de peste râul Doamnei, tot aşa îşi bate şi acum joc Primăria Piteşti de şoferi, de plătitorii de taxe şi impozite. Ca şi cum nu ar fi fost suficient modul ultrasuperficial – ca să nu spunem altfel – în care a fost reabilitat podul de peste râul Doamnei, iată că și podul de peste râul Argeș necesită reparații la doar câțiva ani de la reabilitare.  Ca detaliu interesant, atât podul de peste râul Argeş, cât şi podul de peste râul Doamnei au fost reabilitate de aceeaşi asociere de firme - Star Trading (lider de asociere) şi Zeus, firme abonate la lucrări de sute de milioane de lei din bani publici, lucrări încredinţate cu largheţe de către Primăria Piteşti. Ce ar mai fi de spus? Este de mirare cum Direcţia Naţională Anticorupţie şi OLAF nu iau la verificat şi analizat toate documentaţiile privind reabilitarea podului de peste râul Doamnei…

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.