- Wednesday, 31 March 2021
- Written by Livia Ionescu
- Hits: 2172
Într-o declaraţie făcută pentru Jurnalul de Argeş, arhitectul Pompiliu Soare a afirmat că în proiectul iniţial privind reabilitarea Pieţei Primăriei Piteşti, toaleta publică (ajunsă cea mai scumpă din România) ar fi costat 200.000 de euro şi ulterior preţul său a fost dublat. O afirmaţie neprobată deocamdată de documente şi la care primarul Cristian Gentea a contraatacat miercuri 31 martie cu documente oficiale conform cărora iniţial, în DALI (documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii), arhitectul Pompiliu Soare a propus o sumă de 2,5 milioane lei (500.000 euro) pentru WC-ul public, adică cu 100.000 de euro în plus faţă de costul final. „Declaraţia domnului arhitect Soare este mincinoasă. Ca să fie totul foarte clar, aş vrea să precizez că în DALI-ul propus de domnul arhitect valoarea toaletei publice era de o jumătate de milion de euro”, spune primarul Cristian Gentea.
Şi tot Pompiliu Soare s-a numărat printre cei care au decis schimbarea amplasamentului WC-ului public de sub parcarea de la Teatrul Al. Davila lângă Galeria de Artă.
Am încercat să îi luăm un punct de vedere şi arhitectului Pompiliu Soare legat de controversele din jurul preţului WC-ului din centrul Piteştiului, însă acesta nu a răspuns la telefon şi la mesajul trimis.
Popular Articles
- Most read
Publicitate