- Wednesday, 14 October 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 2108
Reprezentanții Renault au confirmat informația potrivit căreia uzina din Mioveni pierde producția hatchback-ului Sandero, în fața celor din Maroc. Mark Suss, manager în cadrul Renault și responsabil cu marca Dacia, a declarat jurnaliștilor francezi de la L’Argus că modelul Sandero își va schimba mixul de producție în cele trei uzine în care sunt fabricate automobilele Dacia în acest moment. În aceste condiții, Uzina Dacia de la Mioveni va rămâne fără modelul Sandero, care va fi asamblat exclusiv în Maroc, în Tanger și Casablanca, începând cu a treia generație, în timp ce în România va fi produs doar Sandero Stepway, alături de Duster. Potrivit declarațiilor făcute la Paris de reprezentanții companiei franceze, la întrebarea Profit.ro, la Mioveni vor fi produse și „alte modele”, alături de Duster și Sandero Stepway. Cel mai probabil este vorba despre viitorul crossover, ce va lua locul actualului Lodgy și care ar putea să se numească chiar Grand Duster. Modelul Sandero, cel mai vândut automobil al mărcii Dacia, s-a mutat încă de la generația a doua la Tanger, pentru un mai bun management al prețului, dat fiind faptul că în Maroc costurile cu forța de muncă sunt mai mici decât cele din România. Practic, la Mioveni, Sandero era fabricat pentru piața locală și pentru piețele din regiune. În plus, fabrica din România mai producea și unele exemplare Renault Sandero, pentru piețele în care acest automobil se vinde sub marca franceză.
Popular Articles
- Most read
Publicitate