- Thursday, 02 July 2020
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 3393
În anul 2016, Agenția Naţională de Integritate (ANI) emitea un raport conform căruia Ion Gîrleanu, primarul comunei argeșene Bogați, era declarat incompatibil. "(n.r. - primarul) S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada iunie 2012 – februarie 2013, întrucât a deținut simultan funcţia de primar al comunei Bogați, județul Argeş şi, pe de o parte, calitea de comerciant persoană fizică, respectiv de titular al Gîrleanu Ion – Apicultură Întreprindere Individuală, iar pe de altă parte, calitatea de membru în cadrul Consiliului de administraţie al Şcolii Gimnaziale "Radu cel Mare" Bogaţi, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit.d) și g) din Legea nr. 161/2003.", se arăta în raportul ANI. Așa se face că s-a ajuns în instanță, primarul contestând raportul ANI. Curtea de Apel Pitești a menținut raportul, și așa s-a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde ieri, pe 1 iulie, a fost admis recursul primarului Ion Gîrleanu. Prin urmare, procesul se rejudecă. " Detalii soluţie: Admite recursul declarat de reclamantul Gîrleanu Ion împotriva sentinţei civile nr. 89 din 26 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2020. Soluţia pronunţată în dosarul asociat 5473/109/2016/a1:Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant Gîrleanu Ion privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 iulie 2020.", se arată în decizia ÎCCJ.
Popular Articles
- Most read
Publicitate