transfagarasanCinci firme de turism din Argeş care au afaceri pe Transfăgărăşan, au dat în judecată în aprilie 2018 Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cerând modificarea regulamentului de funcţionare a DN 7C - Transfăgărăşan ce permite ca porţiunea de maximă frumuseţe a drumului să rămână după iarnă închisă, inclusiv în luna iunie a fiecărui an. Practic, firmele cer ca Transfăgărăşanul să fie deschis minimum şase luni pe an.

Acţiunea de la Tribunalul Argeş şi recursul de la Curtea de Apel Piteşti au fost pierdute, procesul ajungând ulterior la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După cum ne-a declarat omul de afaceri Dumitru Grecu, unul dintre iniţiatorii acţiunii în instanţă, „Judecătorii de la Înalta Curte au trimis procesul spre rejudecare la Curtea de Apel Piteşti. Deocamdată nu s-a stabilit un termen. În opinia mea, ar trebui să câştigăm acest proces, pentru că este vorba de o îngrădire a drepturilor noastre. Nu e normal să ţii un drum închis într-un mod complet nejustificat. Transfărărăşanul nu e deschis nici acum, deşi putea fără probleme să fie deschis de la începutul lunii iunie”.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.