Ziua de 27 iunie este o zi importantă pentru pescarii din întreaga lume, și anume se sărbătorește Ziua Mondială a Pescuitului.
Coincidență sau nu, chiar astăzi 27 iunie, primarul comunei Bradu, Dan Stroe, a făcut un anunț important pe pagina sa de Facebook, un anunț care a venit ca un cadou pentru pescarii din Bradu, fix de ziua lor.
Mai exact, după ce în anii trecuți s-au decolmatat lacurile publice din comuna Bradu și au fost populate și cu pește, iată că acum administrația locală dă liber la pescuit în zilele de sâmbătă și duminică, în perioada 1 iulie – 30 septembrie.

„Dragi brădeni,
Începând din acest sezon, activitatea de pescuit recreativ pe lacurile aflate în administrarea Comunei Bradu se desfășoară conform noului regulament aprobat de Consiliul Local.
Pescuitul este gratuit pentru persoanele cu domiciliul sau reședința în comuna Bradu.
Pentru persoanele care nu au domiciliul sau reședința pe raza comunei Bradu, tarifele sunt:
• 150 lei/zi;
• 600 lei/lună;
• 1.500 lei/sezon.
Pescuitul este permis doar sâmbăta și duminica, în intervalul 06:00 – 21:00, în perioada 01 iulie – 30 septembrie, cu respectarea regulamentului și a legislației în vigoare.
Vă invităm să vă bucurați de această activitate într-un mod responsabil, respectând natura și regulile stabilite pentru protejarea fondului piscicol”, a scris primarul comunei Bradu, Dan Stroe, pe pegina sa de Facebook.





