Producătorul autohton de autoturisme Dacia a atins un nou vârf al vânzărilor în luna noiembrie a acestui an. Potrivit Profit.ro, constructorul din Mioveni și-a depășit rezultatele din 2019 și a ajuns la aproximativ 58.000 de autoturisme vândute într-o lună la nivel global.
Dacia a înregistrat o creștere de 3 procente față de cele 56.300 de unități vândute în aceeași perioadă a anului 2024. Cele mai multe mașini au fost comercializate în Europa, unde volumul de aproximativ 50.000 de unități este în ușoară creștere față de anul trecut.
De la începutul anului, cu doar o lună înainte de final de 2025, Dacia a vândut pe toate piețele pe care este prezentă (Europa, Nordul Africii și Turcia) aproximativ 637.500 de vehicule. Valoarea este cu aproximativ 28.000 de vehicule mai mare decât cele 609.650 de vehicule facturate în intervalul ianuarie-noiembrie 2024, reprezentând o creștere de 4,5%.
De notat este că, în 2019, Dacia comercializa și modele comerciale ușoare (LCV), sub forma lui Dokker și Lodgy, ce însumează încă 46.000 de unități. Astfel, vânzările totale ale Dacia pentru anul-record 2019 sunt de 737.000 de unități.





