Mașinile ARO produse la Câmpulung Muscel până la începutul anilor 2000 încă sunt la mare căutare pe site-urile de vânzări auto, unde sunt postate sute de astfel de anunțuri. Iar cel mai scump ARO, un model 246 cu motor Andoria E2, este vândut de un pasionat colecționar din Ștefănești pentru suma de 11.500 euro. Mașina a fost fabricată în 1995 și are printre altele ca dotări servodirecție, servo frână, proiectoare ceață, radio CD și geamuri fumurii omologate. Mașina are în total 35.000 de kilometri la bord, având toate piesele originale și putând fi omologată ca mașină retro.
La polul opus, cel mai ieftin ARO, fabricat la începutul anilor 1970, destul de degradat, dar în stare de funcționare, este vândut de un bărbat din comuna Perieți – Ialomița pentru prețul de 900 de euro. Mașina are tracțiune integrală.






