Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, atrage atenția asupra lipsei de comunicare dintre Guvern și administrațiile locale, după ce premierul nu a participat la întâlnirea cu primarii municipiilor – o premieră în ultimul deceniu.
Edilul spune că momentul este unul critic, marcat de instabilitate și măsuri de austeritate, iar dialogul cu autoritățile centrale ar fi fost esențial.
„Primarii au întrebări legitime la care legislația nu oferă întotdeauna răspunsuri. Avem nevoie de claritate”, a explicat Gentea.
În cadrul reuniunii organizate de Asociația Municipiilor din România, au fost discutate teme sensibile precum accesarea fondurilor din PNRR și transferul responsabilității privind jocurile de noroc către autoritățile locale, printr-o ordonanță de urgență recentă.
Primarul Piteștiului consideră că astfel de decizii trebuie însoțite de consultări reale și soluții concrete, pentru a evita blocajele la nivel local și nemulțumirile din comunități.





