Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat că toate cele 11 proiecte finanțate prin PNRR aflate în derulare la nivelul municipiului vor fi finalizate până la data de 31 iulie.
Edilul a precizat că administrația locală rămâne concentrată pe implementarea investițiilor, în ciuda contextului politic național pe care îl consideră instabil și riscant pentru finanțările publice.
„La Pitești vom reuși să finalizăm toate aceste proiecte”, a transmis primarul.
Proiectele includ modernizarea și renovarea mai multor unități de învățământ: trei creșe, două școli gimnaziale, două licee și un cămin liceal. Totodată, sunt în execuție proiecte de mobilitate urbană, precum implementarea unui sistem de management al traficului cu semaforizare inteligentă, dar și instalarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice.
Administrația locală susține că investițiile sunt esențiale pentru modernizarea infrastructurii educaționale și rutiere a municipiului.





