Compromis la Automobile Dacia: creșteri de salarii, prime și tichete mai mari pentru angajați în 2026

Administrația și sindicatele Automobile Dacia au ajuns la un acord privind veniturile angajaților în 2026, în urma negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă, finalizate pe 23 decembrie 2025. Deși majorările sunt mai mici decât cele solicitate inițial de sindicate, documentul semnat aduce creșteri salariale, prime și beneficii suplimentare.

Astfel, muncitorii necalificați, angajații din fabricație, servicii și mentenanță vor beneficia de o majorare salarială de 500 de lei, aplicabilă de la 1 ianuarie 2026. Șefii de UEL nivel 1 vor primi o creștere fixă de 400 de lei de la începutul anului, urmată de o majorare individuală de 1,2% din aprilie. Pentru managementul exploatare industrială (nivel 2) este prevăzută o creștere individuală de 5,5% de la 1 aprilie.

Managementul tehnic, economic și alți specialiști de nivel 1 vor primi o majorare de 350 de lei de la 1 ianuarie și una de 1,8% din aprilie. În schimb, specialiștii de nivel 2 și managerii de servicii nu vor beneficia de majorări salariale în 2026.

În plus, valoarea tichetelor de masă va crește la 45 de lei, ceea ce înseamnă un plus de aproximativ 100 de lei lunar. Angajații vor primi și mai multe prime: o primă de rezultat de 1.500 de lei și o primă excepțională de 500 de lei în ianuarie 2026, precum și încă o primă excepțională de 500 de lei în luna septembrie. De asemenea, salariul minim în cadrul Renault Group România va ajunge la 4.450 de lei din iulie 2026.

Articole recente

Lucrări de reparații pe Bd. Republicii, în Pitești

Astăzi, 7 octombrie 2026, începând cu ora 22:00, vor...

Facturile la energie electrică vor fi cu peste 20% mai scumpe iarna aceasta față de iarna trecută

Facturile la energie electrică vor resimți o scumpire centrală...

Persoanele care hrănesc urșii aflați în libertate pot fi amendate cu până la 30.000 lei

egislația ce reglementează metodele de intervenție imediată pentru prevenirea...

Categorii de interes