Cetatea Poenari se redeschide oficial pe 14 aprilie 2025, după un amplu proces de restaurare și modernizare

Pe 14 aprilie 2025, Cetatea Poenari își redeschide oficial porțile pentru vizitatori, după un amplu proiect de restaurare și reabilitare care a redat monumentului istoric de categoria A strălucirea și siguranța meritate. Investiția, derulată sub coordonarea Consiliului Județean Argeș și a Muzeului Județean Argeș, a vizat o suprafață totală de 1.897 mp, incluzând cetatea propriu-zisă și calea de acces.

Printre lucrările majore realizate se numără:

-Reabilitarea structurală și arhitecturală a zidurilor, inclusiv conservarea și protecția acestora împotriva factorilor de mediu;

-Combaterea umidității, restaurarea pavimentelor și a pardoselilor;

-Modernizarea traseelor de vizitare, refacerea scării de acces și a căii pietonale;

-Înlocuirea instalațiilor electrice, introducerea fibrei optice și Wi-Fi, instalarea unui nou sistem de iluminat și supraveghere video.

În plus, proiectul a inclus lucrări de restaurare artistică:

-Reabilitarea paramentelor și înlocuirea cărămizilor degradate;

-Restaurarea componentelor artistice din Turnul 5 și a cisternei;

-Reconfigurarea ușilor, ferestrelor și caturilor;

-Reîntregirea zidurilor din zona Curtinei Est, în conformitate cu cercetările arheologice.

Totodată, calea de acces către cetate a fost complet reabilitată:

-Tronsoanele avariate au fost refăcute;

-S-au realizat reparații locale, instalarea de balustrade, reabilitarea platformelor belvedere, a porților de acces și a podețelor din lemn.

-Pe lângă lucrările de restaurare, zona a fost dotată cu elemente de confort modern: bănci, coșuri de gunoi, generatoare acustice de zgomot pentru protejarea faunei și experiențe turistice interactive.

Cetatea Poenari, ridicată între secolele XIII și XV, în contextul formării Țărilor Române, rămâne un simbol istoric al regiunii și un reper turistic de referință.

Tarife de acces:

30 lei – adulți

20 lei – elevi, studenți, pensionari

Vizitatorii sunt invitați să redescopere fortăreața lui Vlad Țepeș într-un spațiu restaurat cu grijă, unde istoria se îmbină cu tehnologia și peisajele spectaculoase ale Munților Făgăraș.

Articole recente

Șeful Dacia se revoltă. „Nimic bun nu se întâmplă în țară”

Mihai Bordeanu, șeful Automobile Dacia, transmite unul dintre cele...

Modificări temporare în circulația autobuzelor care deservesc Ștefăneștiul

Călătorii din orașul Ștefănești sunt informați că, vineri, 5...

Pitești: Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15

Primăria Pitești anunță că în data de 5 septembrie...

Dezinsecție la Mioveni

Pentru limitarea acțiunii nocive a dăunătorilor asupra stării de...

Categorii de interes