În perioada 10-15 august, la Câmpulung Muscel are loc a 16-a ediție a unei competiții naționale de prestigiu. Este vorba de Tabăra Concursului Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro, ce reunește cei mai buni elevi la matematică din România. La tabăra de la Câmpulung vor fi prezenți aproape 100 de elevi din clasele IV-XII, plus zeci de profesori din întreaga țară.
Festivitatea de deschidere va fi pe 10 august la Primăria Câmpulung, iar probele scrise și orale vor fi pe 12 și 13 august la Colegiul Național Dinicu Golescu.
În afara competiției propriu-zise la matematică, elevii vor participa printre altele la ateliere de programare, concursuri sportive, dar și activități recreative.
Această competiție, la care vor fi prezenți și oficiali din Ministerul Educației, reprezintă continuarea fostului concurs al Gazetei Matematice, ce în 2025 împlinește impresionanta vârstă de 130 de ani.
Mulți dintre foștii participanți la competiția de la Câmpulung sunt la ora actuală profesori de top la universități din Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania.





