Baza Sportivă Bradu s-a transformat într-un mic Rai pentru copii. Primarul Dan Stroe: „La mulți ani tuturor copiilor! Să aveți parte de o copilărie frumoasă, plină de zâmbete, visuri și amintiri de neuitat!”

Într-o atmosferă plină de bucurie, energie și emoție, duminică, 31 mai, la Baza Sportivă Bradu, autoritățile locale au organizat numeroase activități prilejuite de Ziua Copilului.

Prezența a fost una numeroasă, iar bucuria s-a putut citi pe fața fiecărui copil prezent la acest eveniment.

„M-am bucurat să văd atât de mulți copii cu zâmbetul pe buze, participând la activitățile pregătite special pentru ei și bucurându-se de o zi dedicată copilăriei. Unul dintre cele mai așteptate momente ale evenimentului a fost concertul susținut de Cleopatra Stratan, care i-a încântat pe cei mici și pe cei mari deopotrivă și a adus și mai multă veselie acestei zile speciale. În cadrul evenimentului au fost felicitați și premiați elevii Clubului Sportiv Real Bradu de la secțiile de karate, judo, gimnastică, volei, baschet și fotbal, pentru rezultatele și efortul depus de-a lungul timpului. De asemenea, am felicitat și echipa de fotbal CS Real Bradu, care a reușit performanța de a deveni campioana Ligii a V-a. Momente autentice au fost oferite de Grupul Vocal „Vocea Bradului”, coordonat de prof. Claudia Șerbănescu, care a adus pe scenă talent, emoție și multă bucurie. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment și au făcut posibilă această zi specială pentru copiii comunei noastre. La mulți ani tuturor copiilor! Să aveți parte de o copilărie frumoasă, plină de zâmbete, visuri și amintiri de neuitat!”, a scris pe contul său de Facebook primarul Dan Stroe, după terminarea evenimentului.

Articole recente

Dacia deschide comenzile pentru cel mai puternic model Sandero de până acum

Începând de miercuri 12 august, Dacia deschide comenzile pentru...

Un piteștean, expert la Agenția Uniunii Europene pentru Droguri de la Lisabona

Absolvent al Colegiului Național I.C. Brătianu din Pitești în...

Felicitare Liviu Năstase, primarul comunei Căteasca

Primăria Căteasca urează tuturor cetăţenilor din comună, care poartă...

Categorii de interes