Lucrările la Secțiunea 3 Cornetu–Tigveni a Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești au ajuns la un stadiu fizic de 17,35%, potrivit unei informări transmise de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Pe șantierul unuia dintre cele mai dificile loturi ale viitoarei autostrăzi care va traversa Carpații lucrează, în prezent, asocierea Webuild SPA – Tancrad, care a mobilizat aproximativ 1.000 de muncitori și 512 utilaje și echipamente.
Constructorii desfășoară lucrări de excavații, consolidări, umpluturi și realizare a structurilor pe aproximativ 30% din suprafața șantierului, respectiv în zonele pentru care au fost emise autorizațiile de construire.
„Extinderea lucrărilor pe întreg șantierul acestui lot depinde de obținerea Acordului Revizuit de Mediu. Pentru aceasta, constructorii au transmis documentele necesare, iar CNAIR a depus, pe 12 august 2026, documentația necesară obținerii acestui Acord la ANMAP”, a transmis Cristian Pistol, conform economedia.ro.
După finalizarea procedurilor pentru revizuirea acordului de mediu, urmează ca Ministerul Transporturilor să emită autorizațiile de construire pentru toate sectoarele Secțiunii 3, care are o lungime totală de 37,4 kilometri.
55 de poduri și viaducte și cel mai lung tunel rutier cu galerie dublă din România
Proiectul Cornetu–Tigveni este unul extrem de complex. Pe traseul acestei secțiuni urmează să fie construite un tunel, 55 de structuri – poduri și viaducte – și două noduri rutiere.
În prezent, se lucrează la 14 dintre cele 55 de structuri. Constructorii execută lucrări de armare, betonare, cofrare, realizarea plăcii de suprabetonare, așternerea hidroizolației, asamblarea tablierelor metalice și montarea elementelor necesare structurilor. Pentru lucrările aflate în execuție, stadiile fizice sunt cuprinse între 51% și 93%.
Lucrări sunt în desfășurare și la ecoductul Călinești, unde se execută excavații, armări, cofrări, betonări ale fundațiilor și elevațiilor, umpluturi și lucrări de hidroizolație.
Un punct important al proiectului este Tunelul Poiana, cu o lungime de 1.780 de metri, prezentat drept cel mai lung tunel rutier cu galerie dublă din România. În această zonă continuă pregătirile pentru platforma pe care va fi montată instalația TBM – utilajul special destinat excavării tunelului.
Contractul pentru construirea Secțiunii 3 Cornetu–Tigveni are o valoare de 5,323 miliarde de lei, fără TVA, iar investiția este finanțată prin Programul Transport. Termenul contractual de finalizare este anul 2028.
Secțiunile montane ale Autostrăzii Sibiu–Pitești reprezintă unele dintre cele mai complexe proiecte de infrastructură rutieră aflate în derulare în România. Alături de Secțiunea 2 Boița–Cornetu și Secțiunea 4 Curtea de Argeș–Tigveni, lotul Cornetu–Tigveni face parte din segmentul montan al autostrăzii care va realiza, în premieră, o traversare rutieră de mare viteză a Munților Carpați.
Autostrada Sibiu–Pitești va avea o lungime totală de 122,11 kilometri și face parte din Coridorul 4 Pan-european, asigurând o legătură strategică între vestul țării și Portul Constanța.





