CNAIR anunță noi restricții de circulație pe Autostrada A1 București-Pitești. Măsura a intrat în vigoare luni, 14 septembrie, începând cu ora 11:00, și vizează zona unui pod peste râul Sabar.
Restricțiile sunt instituite la kilometrul 27+628, pe Calea 1, pentru efectuarea unor lucrări de reparații și înlocuirea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație.
În zona lucrărilor, banda de urgență și banda 1 vor fi restricționate, astfel că șoferii vor putea circula doar pe banda 2.
CNAIR îi avertizează pe conducătorii auto să fie atenți și să respecte indicațiile semnalizării rutiere.
Lucrările pot afecta condițiile obișnuite de circulație pe acest sector de autostradă, motiv pentru care șoferii sunt sfătuiți să reducă viteza și să manifeste prudență la apropierea de zona în care se desfășoară intervențiile.





