Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că lucrările de amenajare a canalului de scurgere de pe pârâul Turcești, pe strada Dimitrie Butculescu, sunt aproape finalizate.
Potrivit edilului, intervenția a presupus realizarea unui canal mai larg și mai solid, prevăzut cu zid de sprijin, menit să elimine riscul de eroziune și să asigure preluarea în siguranță a debitelor mari de apă.
Lucrările se desfășoară pe o lungime de 33 de metri și o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, contribuind direct la creșterea siguranței în zonă. Dacă ritmul actual va fi menținut, investiția ar putea fi finalizată până la sfârșitul lunii aprilie.





