Amenzi pentru asociațiile de proprietari care nu asigură acces adecvat pentru persoanele cu dizabilități

Pentru asociațiile de proprietari, accesibilizarea nu ar trebui să fie opțională atunci când în condominiu locuiește o persoană cu handicap grav care nu se poate deplasa normal din cauza barierelor fizice. Lipsa măsurilor concrete luate de asociație poate însemna discriminare și riscul unei amenzi.

O asociație de proprietari refuză construirea sau montarea unei rampe de acces la intrarea în bloc, în condițiile în care unuia dintre locatari, încadrat în grad de handicap grav, cu asistent personal, îi era imposibilă ieșirea normală din locuință. În pofida solicitărilor repetate, asociația nu a făcut demersuri reale pentru rezolvarea situației. 

Situația ajunge în atenția Consiliului Național pentru Combatere Discriminării (CNCD), care, în 2025, decide că asociația se face vinovată de discriminare și stabilește în sarcina acesteia o amendă de 1.000 de lei. 

CNCD spune explicit că lipsa măsurilor necesare pentru asigurarea accesului unei persoane cu handicap locomotor restrânge exercitarea, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege. În motivare, Consiliul leagă această concluzie de OG nr. 137/2000 privind discriminarea și de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, insistând asupra ideii de accesibilitate și de adaptare rezonabilă. În logica hotărârii, asociația și coproprietarii nu pot rămâne în pasivitate atunci când există o solicitare motivată și o nevoie reală de accesibilizare pentru unul dintre locatari.

Articole recente

Felicitare Liviu Năstase, primarul comunei Căteasca

Primăria Căteasca urează tuturor cetăţenilor din comună, care poartă...

Felicitare Ion Pîrnuță, primarul comunei Rucăr

Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria, îmi îndrept cele mai...

Terenul de sport de lângă Liceul Tehnologic Mioveni este aproape de finalizare

Astăzi, 11 august, primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, a...

Tania Turtureanu, concert special la Crama Marcea. De unde pot fi achiziționate biletele

Crama Marcea de la Ștefănești, locul de vis unde...

Categorii de interes