Controalele efectuate de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș în luna iulie au scos la iveală mai multe nereguli în unitățile care comercializează sau manipulează produse alimentare. În total, inspectorii au retras de la comercializare 44.511 kilograme de produse, cu o valoare de peste 244.800 de lei, și au aplicat amenzi în valoare de 133.900 de lei.
În cursul lunii iulie, inspectorii DSVSA Argeș au efectuat 389 de controale oficiale în unități cu produse alimentare de origine animală și nonanimală. Au fost verificate 191 de unități din prima categorie și 198 din cea de-a doua.
Totodată, pentru verificarea siguranței alimentelor au fost recoltate 78 de probe, provenite din carne și produse din carne, lapte, brânzeturi, ouă, miere, fructe, paste, legume, produse de patiserie, dulceață, vin și alte produse. Analizele microbiologice și fizico-chimice au urmărit inclusiv prezența antibioticelor, alergenilor, aditivilor, reziduurilor și contaminanților. Potrivit DSVSA Argeș, rezultatele au indicat că produsele analizate erau sigure pentru consum.
Produse expirate, descoperite într-un magazin din Pitești
Una dintre cele mai grave situații a fost identificată la un magazin alimentar din municipiul Pitești, unde inspectorii au găsit produse cu termenul de valabilitate expirat, expuse la comercializare.
Au fost confiscate și retrase:
35 kg de unt;
24,5 kg de margarină;
72,8 kg de ciolane afumate;
4,6 kg de intestine de porc.
Produsele au fost dirijate către o unitate de neutralizare, iar operatorul economic a fost sancționat cu 50.000 de lei.
Piteștiul, în topul cantităților retrase
Din totalul de 44,5 tone de produse retrase în județ, cea mai mare cantitate provine din municipiul Pitești – 29.914 kilograme.
Situația pe principalele localități este următoarea:
Pitești – 29.914 kg;
Câmpulung – 5.550 kg;
Topoloveni – 4.064 kg;
Mioveni – 2.644 kg;
Curtea de Argeș – 2.339 kg.
Produsele au fost retrase din cauza expirării termenului de valabilitate, a ambalajelor deteriorate sau în urma unor alerte transmise prin sistemele de alertă pentru siguranța alimentelor.
22 de amenzi, în valoare de 133.900 de lei
Pentru neregulile constatate, DSVSA Argeș a aplicat 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 133.900 de lei, precum și trei avertismente scrise.
Printre problemele descoperite s-au numărat întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de prelucrare, depozitare și comercializare, folosirea unor spații neautorizate sanitar-veterinar, manipularea alimentelor cu încălcarea normelor, precum și deficiențe de ambalare și etichetare.
Inspectorii au mai identificat situații privind comercializarea furajelor și aditivilor furajeri cu nerespectarea legislației, lipsa documentelor pentru animale, evidențe sanitar-veterinare incomplete și transporturi de subproduse de origine animală efectuate cu mijloace neautorizate.
Fără focare de boli la animale
În paralel cu verificările din sectorul alimentar, DSVSA Argeș a efectuat 64 de controale în exploatații de animale. Pentru supravegherea pestei porcine africane și a pestei porcine clasice au fost recoltate probe de la 175 de porci domestici.
De asemenea, au fost prelevate 127 de probe de la bovine, 14 de la ovine și trei de la caprine pentru supravegherea encefalopatiilor spongiforme transmisibile.
Potrivit instituției, în luna iulie nu au fost diagnosticate focare de boală în județul Argeș, nefiind în evoluție focare de pestă porcină africană, pestă a micilor rumegătoare sau febră aftoasă.
DSVSA Argeș anunță că acțiunile de control vor continua, cu accent pe siguranța alimentelor, protejarea sănătății consumatorilor și respectarea legislației sanitar-veterinare.





