- Thursday, 19 November 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 6574
Compania Clark’s Cider produce anual 60.000 de litri de cidru din peste 120 de tone de mere, pe care le procesează în comuna argeșeană Lereşti şi pe care le cumpără de la micii fermieri din împrejurimi
„Dacă eşti producător mic este greu să găseşti distribuitori. Există în România mari distribuitori pe zona alimentară, dar nu prea sunt interesaţi de producătorii mici. Nu prea există aici distribuitori pentru noi“, a declarat recent Alan Clark, scoţianul stabilit în România care a lansat în urmă cu cinci ani unul dintre primele branduri autohtone de cidru. Producătorul a fost afectat de restricţiile impuse sectorului HoReCa, în contextul în care în 2019 circa 35% din producţie s-au îndreptat către jucătorii din această industrie, care înregistrează astăzi din perspectiva furnizorului de cidru un minus de 20%.
„Acum trei ani am intrat şi în retail şi asta ne-a ajutat, chiar dacă livrările sunt mai mici decât anul trecut şi acolo. Anul trecut 55-60% din producţie ajungeau în retail, iar anul acesta va avea o pondere mai mare, dar vânzările totale sunt mai mici faţă de 2019“, a mai spus Clark.
Cidrul Clarks a ajuns până acum pe rafturile Kaufland, Auchan şi Lidl de câteva ori pe an, însă pe rafturile celorlalţi retaileri nu a reuşit încă să intre.
„Luăm în principal mere doar din judeţul Argeş, în general nu ne ducem mai mult de 20-40 km de fabrică. Argeşul este o zonă cu mulţi producători de mere şi într-un an normal găsim tot ce ne trebuie aproape de Câmpulung. (…) Sunt mai multe mere decât ce putem noi procesa, mulţi au rămas cu merele anul trecut pentru că nu există atât de multă capacitate de procesare în suc, cidru sau orice altceva“, a precizat întreprinzătorul.
Alan Clark s-a stabilit în România în 2001, iar în primul deceniu producea 100 de litri de cidru pe an pentru consumul propriu, întrucât nu se găsea încă pe piaţa din România. În 2013 a pornit căutarea locului de producţie, iar în 2015 a fost lansat cidrul Clarks. Până astăzi, scoţianul a investit peste 700.000 de euro în cidrăria din Argeş. El a spus că principalele provocări la intrarea în producţie a fost lipsa de competenţe tehnice în România în ceea ce priveşte producţia de cidru, o problemă pe care a soluţionat-o cu ajutorul unei firme de consultanţă. În acelaşi timp, echipamentele de producţie au fost achiziţionate din alte ţări europene, precum Austria, Slovacia şi Croaţia. Compania vrea să îşi majoreze capacitatea de producţie şi să iasă la export spre Marea Britanie, planuri care au fost amânate în contextul actual.
Clark’s Cider a avut anul trecut afaceri de peste 450.000 de lei, iar anul acesta se apropie de circa 60% din rezultatul din 2019. Producătorul lucrează cu 4 angajaţi, dar acest număr creşte în intervalul aprilie-noiembrie, în perioada de îmbuteliere.
Popular Articles
- Most read
Publicitate