- Tuesday, 06 October 2020
- Written by Florin Silviu Negru
- Hits: 6159
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Trust Motors SRL, compania controlată de afaceristul argeșean Gheorghe Dolofan, intenţionează să preia Opel Automotive. „Opel Automotive R SRL, entitate înfiinţată în scopul încheierii acestei tranzacţii, va prelua întreaga activitate desfăşurată de OPEL pe piaţa din România, respectiv distribuţia angro de vehicule noi marca Opel, precum şi distribuţia angro a pieselor de schimb pentru marca Opel şi a pieselor de schimb pentru marca Chevrolet”, precizează Consiliul Concurenţei într-un comunicat transmis ieri. Analiza Consiliului Concurenţei a durat aproape o lună și în urma acesteia s-a constat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Astfel, afacerile locale ale constructorului auto Opel ar urma să fie coordonate de către importatorul Trust Motors, care deja se ocupă de mărcile Groupe PSA, respectiv Peugeot, Citroen şi DS Automobiles, potrivit unui comunicat de presă al Opel.
„Opel a făcut un alt pas în dezvoltarea strategiei sale de business pe pieţele europene selectate, cu scopul de a deveni mai agil, flexibil şi eficient, aşa cum este prezentat în planul strategic PACE (Professional and Community Engagement, n.r.). Ca parte a măsurilor sale de susţinere a creşterii durabile, Opel intenţionează să coordoneze business-ul din România prin importatorul local independent de succes, Trust Motors SRL. Trust Motors este deja importator oficial pentru mărcile Groupe PSA, Peugeot, Citroen şi DS Automobiles. În acest sens, un contract a fost semnat. La finalizarea tranzacţiei planificate, Trust Motors SRL va deveni importator pentru România prin achiziţionarea business-ului local Opel. Angajaţii Opel vor fi transferaţi conform legilor aplicabile, cel mai târziu la data la care tranzacţia va fi finalizată”, precizează Opel.
Această tranzacţie şi lansarea noului model de afacere sunt supuse aprobării oficiale a autorizaţiei de fuziune de către autorităţile în cauză. „Această decizie reflectă încă o dată scopul planului strategic PACE! şi va ajuta la stabilirea unei structuri de vânzare mai agilă, mai eficientă şi, prin urmare, mai competitivă, în anumite ţări europene. Suntem siguri că marca noastră va performa şi mai bine în România, de acum înainte”, a declarat Xavier Duchemin, director de vânzări şi marketing Opel/Vauxhall.
Popular Articles
- Most read
Publicitate