pitesti.jpgPotrivit unei propuneri de modificare a legii asigurării obligatorii a locuinţelor şi casele din imobilele încadrate în clasa I de risc seismic ar putea să beneficieze de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale, dar numai după realizarea unor lucrări de consolidare. ASF propune şi excluderea coeficienţilor de uzură ai imobilelor din stabilirea valorii de despăgubire. Propunerea de modificare a legii PAID este dezbătută cu asigurătorii şi brokerii şi urmează a fi transmisă apoi unei instituţii cu drept de iniţiativă legislativă. Una dintre propunerile avansate de ASF pentru modificarea legii privind asigurarea obligatorie a locuinţei (poliţa PAD, încheiată de PAID) aduce clarificări pentru asigurarea locuinţelor aflate în blocuri cu bulină (construcţiile încadrate clasa I de risc seismic). Astfel, „locuințele situate în clădirile expertizate tehnic în condițiile legii de către experți tehnici atestați și încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic nu se asigură pentru dezastre naturale prin contracte PAD, până la data recepției efectuate la terminarea lucrărilor de consolidare a clădirilor". În condiţiile actuale, locuinţele aflate în blocuri din clasa I de risc seismic nu se asigură deloc. Reglementatorul îşi motivează a această propunere de modificare legislativă prin necesitatea „clarificării prevederii anterioare pentru a facilita încheierea contractelor facultative în cazul imobilelor "cu bulină". Mai exact, dacă imobilul este cu bulină dar există perspectiva consolidării sale, proprietarul poate beneficia de o poliţă PAD, după consolidarea blocului.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.