Mioveni.jpgOrașul Mioveni este promovat și pe portalul TheMayor.EU, o platformă realizată cu sprijinul sprijinul Comisiei Europene, al Comitetului Regiunilor și al Parlamentului European, al cărei scop este înțelegerea și coeziunea dintre cetățenii Uniunii Europene, autoritățile locale și instituțiile UE. Un alt scop este acela de a informa contribuabilii despre bunele practici la nivel local și regional prin onorarea activității autorităților locale. Aceasta va conduce în cele din urmă la o mai bună cooperare și schimb de informații între municipalitățile din Uniunea Europeană și va contribui la dezvoltarea socio-economică a regiunilor și orașelor. “Orașul Mioveni s-a dezvoltat continuu în mod natural grație unei viziuni coerente a administrației locale care a folosit resurse guvernamentale, proprii și europene pentru diverse proiecte”, a spus primarul Ion Georgescu, secretar executiv al PSD Argeș. Edilul a vorbit într-un amplu interviu despre investițiile publice din oraș, cum ar fi noul Spital Orășenesc, despre Dacia și mediul de afaceri, despre platforma ICN și, nu în ultimul rând, despre proiectele de transformare a Mioveniului într-un smart city în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că oraș european este deja!