temperatura_camera.jpgRomânii preferă o cameră de dormit călduroasă, conform unui studiu realizat al nivel european 94% dintre cei chestionaţi recunoscând că dorm cel mai bine la temperaturi de peste 20 de grade Celsius.

Un dormitor călduros este preferat şi de unguri şi turci, spre deosebire de germani şi englezi cărora le plac temperaturi mult mai scăzute în încăperile de dormit, respectiv mai puţin de 20 grade Celsius, după cum reiese dint-un sondaj realizat de E.ON şi Kantar EMNID la nivel european, care relevă că între Vestul şi Estul Europei există diferenţe de câteva grade Celsius, în plus sau în minus, când vine vorba de mercurul termometrelor din încăperile de dormit.

Potrivit studiului, şi în Ungaria sau Turcia un nivel ridicat al căldurii în dormitor este destul de apreciat, 82% dintre unguri şi 76% dintre turci preferând să doarmă la temperaturi de cel puţin 20 de grade Celsius.

Cu toate acestea, o privire spre Vest dezvăluie cât de diferite sunt obiceiurile europenilor în această privinţă. Deşi această vară toridă nu a permis întotdeauna să fie asigurată o temperatură ambientală optimă în locuinţe, germanilor şi francezilor le place ca încăperile lor de dormit să fie mult mai răcoroase. Un total de 66% dintre respondenţii din Franţa şi 65% dintre cei din Germania preferă să se odihnească în încăperi cu o temperatură mai mică de 20 grade Celsius.

Dormitoarele cu adevărat reci, cu temperaturi de 15 grade Celsius sau mai puţin, se găsesc în Marea Britanie, unde aproape un sfert dintre respondenţi, 22 procente, preferă o temperatură mai degrabă arctică decât una văratică. Şi în Germania, 15% dintre germani mărturisesc că preferă să doarmă la temperaturi sub 15 grade. Prin comparaţie, doar 1% dintre români se simt confortabil cu o astfel de temperatură în dormitor.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.