- Friday, 21 October 2016
- Written by Lucian Gherguș
- Hits: 5684
Ne-am tot întrebat de ce Mioveniul arată ca Las Vegas în perioada sărbătorilor de iarnă, în timp ce în alte orașe vedem o instalație ici-colo, aruncată mai mult în dorul lelii, fără a fi așezată într-un stil anume.
Da, sigur, Mioveniul a avut bani să investească în acele instalații, dar, cu siguranță, și alte orașe ar fi avut suma respectivă de bani, pentru că nu costă o avere, doar că trebuie să-ți dorești ca localitatea ta să fie cea mai frumoasă. Pe lângă achiziția acelor instalații ornamentale, mai există și foarte multă muncă și sârguință. Aproape în fiecare an, vedem în Mioveni o atmosferă feerică care, cu adevărat, îţi induce spiritul sărbătorilor de iarnă. Fiecare crenguță a copacilor este împodobită, ceea ce presupune o muncă stăruitoare. Însă, rezultatul acestei munci în fiecare an s-a văzut și fără să exagerez, în anii trecuți, Mioveniul, în perioada sărbătorilor de iarnă, a devenit chiar un obiectiv turistic, foarte mulți din Pitești și din zonele învecinate venind să vadă iluminatul festiv din orașul constructorilor de mașini.
Însă, în spatele acestor realizări, pe lângă primarul Ion Georgescu, care întotdeauna și-a dorit să aibă ce e mai frumos la el în oraș, stă și Adrian Ștefan, directorul Serviciului de Iluminat Public Mioveni.
Adrian Ștefan ne-a dat asigurări că și anul acesta, în perioada sărbătorilor de iarnă, Mioveniul va fi un oraș de poveste.
De la începutul acestei luni, angajaţii Serviciului de Iluminat Public din cadrul S.C S.Ed.C Mioveni SRL au început deja pregătirea de sărbătoare a cartierelor şi a străzilor din oraş.
Instalaţiile luminoase sunt aceleaşi din anii trecuţi, însă ele vor fi remodelate şi rearanjate cu multă pricepere pentru a da o notă de poveste oraşului.
Inaugurarea oficială a iluminatului va avea loc la începutul lunii decembrie, luminile urmând să rămână aprinse până la jumătatea lunii ianuarie 2017.
,,Ca în fiecare an, Mioveniul va fi un oraș de poveste în perioada sărbătorilor de iarnă. Noi, după cum vedeți, am început deja împodobirea orașului, pentru că o să avem foarte mult de muncă, însă nu ne plângem. Mulțumirea cetățenilor este cea mai importantă. Mai trebuie spus faptul că nimic nu s-ar fi realizat dacă nu găseam sprijin și înțelegere la domnul primar Ion Georgescu, care a fost deschis la orice propunere venită să înfrumusețeze orașul sau să îmbunătățească infrastructura” ne-a declarat Adrian Ștefan, omul din spatele ornamentelor mirifice din Mioveni în perioada sărbătorilor de iarnă.
Popular Articles
- Most read
Publicitate