- Tuesday, 02 June 2026
- Written by Denis Grigorescu
- Hits: 1266
Originară din Pitești și stabilită la Bruxelles, capitala Belgiei, împreună cu mama sa, Diana-Camelia Mandu a reușit la finalul săptămânii trecute o performanță excepțională. Diana a câștigat campionatul belgian, la dansuri de societate ( la categoriaUnder 21) împreună cu partenerul său Daniel Gugulan. Iar la categoria Adult Open Standard, a luat locul 3.
Diana-Camelia Mandu (va împlini 16 ani în august) este elevă în S4 la Școala Europeană, Bruxelles (clasa a IX-a în sistemul de educație din România).
În septembrie 2024 s-a mutat la Bruxelles împreună cu mama sa, Cornelia Mandu, o fostă jurnalistă foarte apreciată din Argeș care lucrează acum la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană. Extrem de talentată, Diana și-a dorit foarte mult să continue dansul de societate- sport început la vârsta de 9 ani, la Pitești, după ce, de la 5 ani a făcut balet.
În Belgia a descoperit Spotlight Dance Bruxelles- o școală de dansuri extraordinară, care are rezultate remarcabile cu elevii săi( titluri naționale, europene, mondiale), la Standard și Latino.
Diana a început cursurile la Spotlight în primăvara lui 2025, iar pentru câteva luni, a dansat solo. Din vara lui 2025 dansează cu Daniel Gugulan (din Republica Moldova, stabilit de mai bine de 10 ani în Belgia) si evoluția lor este fantastică. În ianuarie 2026, au câștigat prima lor competiție națională (Belgia). La două săptămâni distanță au concurat, pentru prima dată, în Italia, la o competiție internațională, unde au dansat în semifinală. De atunci, participă frecvent la competitii internaționale de anvergură, ajungând adesea în semifinale la categoriile lor de vârstă.

Popular Articles
- Most read
Publicitate




