Primăria Municipiului Pitești anunță semnarea contractului de execuție lucrări aferent proiectului „Stații de încărcare pentru vehicule electrice în municipiul Pitești” – etapa a II-a, investiție finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Obiectivul proiectului îl reprezintă furnizarea și montajul a 13 stații rapide de reîncărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice. Fiecare stație va fi compusă din două puncte de reîncărcare, alimentate din același punct de livrare din rețeaua publică de distribuție:

• un punct de reîncărcare multistandard în curent continuu (DC), cu putere de 50 kW;

• un punct de reîncărcare în curent alternativ (AC), cu putere de 22 kW.

Stațiile vor permite reîncărcarea simultană a vehiculelor electrice la puterile declarate.

Locațiile de amplasare a stațiilor sunt următoarele:

• Cartier Prundu, str. Basarabiei, parcare Bl. 38 – Bl. 39;

• Str. Independenței, nr. FN, parcare Bl. P1;

• Cartier Central, Bd. I.C. Brătianu, trotuar;

• Cartier Găvana, str. C-tin Rădulescu-Motru, parcare Bl. P3A – Bl. P5A;

• Cartier Găvana, B-dul 1 Decembrie 1918, parcare Bloc M7a;

• Cartier Tudor Vladimirescu, Aleea Dimitrie Cantemir, parcare Bl. D4 – Bl. P18;

• Str. Bibescu Vodă;

• Bulevardul I.C. Brătianu;

• Cartier Craiovei, str. Basarabia – „Punctul Spațiu Verde Str. Basarabia”;

• Str. Depozitelor, nr. 2Z/1 – „Parc Lunca Argeșului”;

• Cartier Găvana, Bd. Nicolae Bălcescu;

• Str. Decebal, nr. FN, parcare Bl. C1 – Bl. C2.

Valoarea totală a proiectului este de 2.418.947,87 de lei, inclusiv TVA.

Contractul de execuție a fost atribuit societății NEXT GENERATION TEHNOLOGIES S.R.L., cu GREEN BUILDING STRUCTURE S.R.L. în calitate de subcontractant, în valoare de 1.671.452,85 de lei, inclusiv TVA. Termenul de furnizare este de 5 luni.

Prin implementarea acestei investiții, municipiul Pitești își continuă demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii de mobilitate electrică și pentru încurajarea utilizării mijloacelor de transport nepoluante.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.