Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arges, vă invită să participați vineri, 10 octombrie 2025, la BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ PENTRU ABSOLVENȚI, eveniment dedicat sprijinirii absolvenților de învățământ promoția 2025 cât și a tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă care doresc să se angajeze sau a celor care doresc să își schimbe locul de muncă.  

Bursa generală a locurilor de munca se va desfășura la Pitesti, strada Tudor Vladimirescu, nr. 37, în incinta ARGES MALL, cu începere de la ora  10:00.

Prin această măsură activă de combatare a şomajului se pun faţă în faţă cererea cu oferta astfel încât accesul pe piaţa muncii să fie cât mai uşor pentru  tinerii absolvenţi care se confrunta cu riscul de a nu-şi găsi locuri de muncă datorită  lipsei  de experienţă  în muncă.

Obiectivele principale ale evenimentului sunt creșterea gradului de ocupare pentru toate categoriile de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și crearea de noi oportunități pentru angajatori în identificarea potențialilor angajați, care pot contribui la succesul activității economice, prin experiența și abilitățile lor, creându-se totodată cadrul propice interacțiunii directe dintre angajatori și solicitanții de loc de muncă.

Angajatorii beneficiază de  oportunitatea de a întâlni un număr mare de candidați într-un interval scurt, de creșterea a vizibilității brandului companiei precum și de scurtarea procesului de recrutare. 

Agenții economici care vor participa la Bursa Locurilor de Muncă pentru absolventi vor avea prilejul să-și recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcție de cerințele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.

”Invitam agentii economici interesati care au locuri de munca disponibile, sa confirme participarea la acest eveniment pana in data de 07.10.2025, ora 15 si pot transmite  oferta de locuri de  munca  disponibile - Anexa 1A  ( cu specificatia  Pentru  Bursa) - la secretariatul sediului   AJOFM  Arges din Pitesti,  str. Republicii, nr. 11, sau electronic prin: e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , persoana de contact, Claudian Baciu  0761/103332; 0248/222415;  

Participarea la acest eveniment este gratuita pentru toti cei interesati.”, transmite AJOFM Argeș. 

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.