- Friday, 29 November 2024
- Written by FINANCIARPRESS.RO
- Hits: 184
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat introducerea unor restricții de circulație pe DN7 pentru anumite tipuri de vehicule în zilele de vineri, 29 noiembrie, sâmbătă, 30 noiembrie (Sfântul Andrei), și duminică, 1 Decembrie (Ziua Națională a României).
Restricțiile se aplică vehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone. Altele decât cele utilizate exclusiv pentru transportul de persoane. Circulația acestora va fi interzisă pe DN7, pe tronsonul Pitești (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN1), în ambele sensuri. Se va respecta următorul program:
Vineri: între orele 18:00 și 22:00;
Sâmbătă și duminică: între orele 06:00 și 22:00.
Excepție de la aceste restricții fac autocarele și autobuzele.
„Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”, spun reprezentanţii companiei de drumuri.
Reprezentanții Poliției Vâlcea au explicat că aceste măsuri au fost implementate pentru a asigura un flux de trafic mai eficient și mai sigur. Asta având în vedere creșterea semnificativă a circulației în această perioadă. De asemenea, aceștia avertizează conducătorii auto că nerespectarea restricțiilor impuse poate atrage sancțiuni contravenționale de până la 2.000 de lei.
Popular Articles
- Most read
Publicitate