rod-nou.jpgÎn perioada 27 - 29 septembrie 2024, Consiliul Județean Argeș organizează, la Muzeul Golești, o nouă ediție a celui mai frumos Târg de meșteșuguri și produse tradiționale din Argeș “ROD CU SPOR”!

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcţia Agricolă, AFIR, APIA, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș și împreună cu Centrul Județean de Cultură și Arte, Teatrul „Alexandru Davila” și Muzeul Golești.

Peste 85 de producători și meșteri artizani din Argeș și din țară, din județe precum Vâlcea, Dolj, Teleorman, Ialomița, Călărași, Dâmbovița și Sibiu, vor fi prezenți cu cele mai bune produse, preparate tradiționale și obiecte de artă populară autentică.

Programul artistic va completa armonios această manifestare cu două seri de spectacole de neuitat.

Astfel, VINERI, 27 septembrie, de la ora 17.00, artistul Paul Surugiu - Fuego, alături de Orchestra "Doina Argeșului", condusă de dirijorul Cătălin Iancu, și de Ansamblul de dansatori "Valea Prahovei", coregraf Vlăduț Simulescu, vor aduce în fața argeșenilor spectacolul extraordinar de folclor "DRAG DE ARGEȘ, DRAG DE ROMÂNIA NOASTRĂ".

Iar SÂMBĂTĂ, 28 septembrie, de la ora 16.00, artiști ai Teatrului “Alexandru Davila” vor urca pe scenă pentru a încânta publicul spectator. Seara se va încheia cu un super spectacol al lui Mircea Baniciu & Band pentru toți iubitorii de muzică folk.

”Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună toamna și roadele ei, să ne bucurăm de prezența celor mai iscusiți meșteri populari, să savurăm din delicioasele preparate tradiționale și să ne bucurăm sufletul prin muzică și spectacole de excepție!”, anunță Consiliul Județean Argeș. 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.