salariuleconomie.jpgAlocațiile copiilor vor crește de la 1 ianuarie cu 87 de lei pentru copiii de până în doi ani și cu 35 de lei pentru cei până la 18.

În acest moment, alocația este de 631 de lei pentru un copil de până în doi ani sau cu handicap și 256 pentru cei de până la 18.

Creșterile reprezintă, de fapt, indexarea cu rata inflației care, în acest an, a variat între 5 și 10 procente.

„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, se arată în OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2.

Anul trecut, și alocația lunară de plasament a fost majorată. Așadar, drepturile bănești ale unui copil plasat într-o familie, la o persoană sau la un asistent maternal, sunt în cuantum de 950 de lei.

Titularul dreptului la alocația de stat este copilul, potrivit legii, însă banii sunt încasați, de regulă, de unul dintre părinți.

Plata alocației poate fi făcută fie prin mandat poștal, fie prin transfer bancar.

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.