greva-invatamant.jpgTrei federații sindicale din educație: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federația Națională a Sindicatelor ”Alma Mater” strâng semnături pentru declanșarea grevei generale pe 22 mai.

Aceasta înseamnă, au atras atenția liderii celor trei organizații sindicale că acest an școlar s-ar putea sfârși luna care vine.

Strângerea de semnături este urmarea mai multor acțiuni sindicale rămase fără ecou prin care angajații din educație își cereau drepturi salariale restante din 2017. Acum, Executivul a pregătit un proiect de ordonanță prin care salariile, angajările vor fi înghețate, iar cheltuielile, limitate la nivelul celor din 2022.

Cele trei federații sindicale atrag atenția că prin proiectul de act normativ „se plafonează cheltuielile de personal la nivelul anului 2022, lucru imposibil de realizat în sistemul de învățământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranșă de vechime; se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar și nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de președinții PSD și PNL în urmă cu două săptămâni; se accentuează deficitul de personal prin: interdicția cumulului pensiei cu salariul și prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante”.

Contra acestui proiect de act normativ s-au poziționat și Federația națională a părinților care susține că în acest fel se anulează creșterea valorii costului standard per elev pentru anul 2023 și implicit a cheltuielilor cu bunuri și servicii.

„Solicităm Guvernului României să analizeze şi să ia în considerare instituirea unor soluţii legislative derogatorii pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru capitolul bunuri și servicii, conform finanțării de bază stabilite prin Hotărârea nr. 48/2023. Această măsură este necesară în vederea reducerii presiunii financiare asupra unităților şcolare, contribuind la menținerea unui nivel adecvat de educație pentru copiii noștri”, se arată într-un comunicat al Federației.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.