universitatea pitesti

DSVSA Argeș, reprezentată prin directorul executiv Sorin Sorescu, a semnat în această săptămână un acord de cooperare științifică cu Universitatea din Pitești, reprezentată de rectorul Dumitru Chirleșan și responsabilul de proiect Amalia Duțu, având că scop organizarea și desfășurarea activității de cooperare științifică în cadrul proiectului de cercetare intitulat“ Analiza la 360 de grade a fenomenului risipei alimentare la nivelul gospodăriilor din județul Argeș, România: cauze, efecte, nivel, structură și strategii”.

Cei doi parterneri din cadrul proiectului vor analiza fenomenul de risipă alimentară la nivelul județului Argeș prin utilizarea în comun a infrastructurii de cercetare și a expertizei de care dispun fiecare parte cu scopul generării de know-how și diseminării acestuia către toate părțile interesate.

România are că scop reducerea risipei alimentare la jumătate, până în 2030. Acesta vine în momentul în care inflația a ajuns la valori foarte mari, iar experții vorbesc de o criză alimentară mondială iminentă.

Țara noastră risipește anual 2,5 milioane de tone de alimente. Asta înseamnă că fiecare român aruncă la gunoi, în medie, 70 de kilograme de mâncare în fiecare an. Cifra plasează România la jumătatea clasamentului european al țărilor care trimit mâncarea la pubelă, după numărul de kilograme pe cap de locuitor.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale arată că 49% din risipă alimentară se realizează la nivelul gospodăriilor individuale ale populației; sectorul industriei alimentare generează 37% din risipă; alimentația publică - 5%, iar sectorul agricol - 2%.

Un raport european arată că, în perioada următoare, 40 de milioane de persoane la nivel mondial vor intră în categoriile defavorizate și vor fi expuse riscului foametei.

Dar aceste alimente nu doar că produc risipă alimentară în loc să fie consumate, ci se transformă în deşeuri ce la rândul lor produc efecte cu gaze de seră foarte dăunătoare mediului şi omului deopotrivă.

 

CONTACT

Despre Noi

Pe site-ul financiarpress.ro veti gasi stiri de ultima ora din domenii de interes public. In fiecare zi va aducem cele mai importante stiri din judetul Arges si nu numai. Va oferim exclusivitati si informatii de cea mai buna calitate si va vom tine la curent cu ceea ce se intampla in domeniul financiar si economic, atat pe plan local cat si national. Lucruri care vor avea impact asupra vietii dumneavoastra vor fi prezentate in mod impartial pentru a intelege si a fi informati asupra masurilor care se iau de catre decidentii politici si veti afla primii evenimentele de interes.